Se pare că seria OPPO Reno16 se apropie de debut la nivel internațional. O listare apărute pe site-ul unui retailer italian oferă primele indicii despre prețurile pe care le vor avea noile modele midrange pregătite de companie în Europa. Potrivit informațiilor publicate lineup-ul include 3 modele: OPPO Reno16, Reno16 Pro și Reno16 FS. Mai jos avem detalii!
Conform listării, modelul standard OPPO Reno16 5G ar putea să coste 890.91 euro, în timp ce varianta Reno16 Pro 5G e afișată la suma de 1087 de euro. Sunt sume cam mari pentru modele midrange / high-midrange. Aș zice că fie vor avea parte de discount sau pachet promoțional la debut, fie prețurile au fost puse orientativ de retailerul italian. Cel mai accesibil model din serie va fi OPPO Reno16 FS 5G, care apare la un preț de 791 de euro.
Și dacă tot discutam de pachete promoționale, imaginile asociate modelelor Reno16 și Reno16 Pro par să sugereze că telefoanele vor fi comercializate în acest fel. Bundle-ul ar include o husă de protecție și un adaptor de încărcare, accesorii care nu vor fi incluse în cutia standard a telefoanelor.
Retailerul nu a dezvăluit specificații complete pentru aceste terminale. Informațiile apărute anterior indică faptul că varianta globală a lui Reno16 ar putea fi echipată cu un procesor Snapdragon 7 Gen 4 de la Qualcomm. Ar primi și 12 GB RAM și va rula Android 16 din fabrică, alături de cea mai noua interfață ColorOS. Ar primi și un display compact, de 6.32 inch, o cameră triplă de 50 MP în spate și baterie de 6000 mAh (Si/C).
Recent, modelul destinat pieței globale a fost observat și în baza de date Geekbench, ceea ce întărește ideea că lansarea internațională este foarte aproape. Deocamdată, OPPO nu a anunțat oficial data de lansare a seriei Reno16 în Europa. Apariția listării sugerează că debutul va avea loc în viitorul apropiat.
.jpg)
