Sharp Aquos R5G debutează internaţional: telefon 5G de 1100 dolari, cu ecran de 120 Hz, 2 bretoane

1.827 ori
<b>Sharp Aquos R5G debutează internaţional: telefon 5G de 1100 dolari, cu ecran de 120 Hz, 2 bretoane</b>Sharp e în general foarte zgârcită cu telefoanele sale, pe care le ţine numai în Japonia. De această dată aflăm că flagshipul Sharp Aquos R5G primeşte şi o lansare internaţională

Sharp e în general foarte zgârcită cu telefoanele sale, pe care le ţine numai în Japonia. De această dată aflăm că flagshipul Sharp Aquos R5Gprimeşte şi o lansare internaţională. Deocamdată a sosit în Taiwan, unde costă 1187 de dolari. Ce primeşte publicul pentru această sumă aflaţi mai jos.

Sharp Aquos R5G

Telefonul a fost anunţat în februarie în Japonia şi este un smartphone 5G cu dotări de top. Ele includ un ecran cu refresh rate de 120 Hz şi o cameră quad în spate. Vine în Taiwan pe negru şi alb şi vânzarea începe de pe 6 iulie. În față avem un ecran de 6.5 inch Quad HD+ cu refresh rate de 120 Hz şi breton picătură, în care stă o cameră de 16 MP. Există şi un breton pe "bărbie" pentru un cititor de amprente, o abordare atipică.

La interior se află puternicul procesor Snapdragon 865, alături de 12 GB RAM LPDDR5 şi stocare UFS 3.0 de 256 GB. Mă cam îngrijorează bateria de 3730 mAh, având în vedere ecranul. În spate găsim o cameră principală de 12 MP cu stabilizare optică, o cameră de 48 MP ultrawide şi una de 12 MP telephoto, cu stabilizare optică la rândul său.

Sunt completate de un senzor ToF 3D şi avem şi filmare 8K cu modulul ultrawide. Toate sunt într-un corp cu greutate de 189 de grame şi certificare IP68. Terminalul rulează Android 10 şi l-aș descrie drept... ciudăţel ca design și cu preț prea mare.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×