În ltima lună aici la Mobilissimo v-am prezentat printre altele și smartphone-ul de gaming Nubia Red Magic 6s Pro, un terminal cu upgrade-uri la nivel de procesor față de varianta 6s. Noi l-am scos din cutie și de curând v-am prezentat și recenzia completă, iar acum aflăm că în China a debutat o ediție specială a sa intitulată Red Magic 6S Pro Battlefield Camouflage Edition.
Avem de-a face cu un model pe tematică de război și fără legături cu jocul Battlefield. După cum putem vedea pe seama teaser-ului oficial de mai sus, telefonul abordează look-ul de camuflaj, sosind cu accesorii special decorate, de la ventilator extern, la adaptor, husă și căști wireless. Avem și cablul de încărcare vopsit în verde-militar, iar telefonul are la rândul său partea sa de camuflaj aplicată asupra panoului din spate.
Telefonul vine în configurația cu 18 GB RAM și 512 GB stocare flash și este disponibil la precomandă pentru suma de 945 euro. Este rezultatul unei colaborări cu Tencent Games și avem de-a face cu o ediție limitată, iar pe lângă accesoriile tematice, există și o cutie metalică similară cu cea în care soldații își poartă rațiile alimentare.
În rest avem aceleași dotări de pe varianta de bază, adică ecran AMOLED FHD+ de 6.8 inch cu rată de refresh de 165Hz, procesor Snapdragon 888+ și baterie de 4500 mAh cu încărcare la 120W.