Senzorii Sony sunt integrați de mulți producători pe smartphone-urile lor. Printre cei mai populari din ultimii ani sunt Sony IMX989 (de 1 inch) și IMX766, model de 50 MP care a ajuns în ultima perioadă și pe terminale high midrange. Totuși, compania japoneză a anunțat la finalul anului 2022 „LYTIA”, spunând pe atunci că sub acest brand vor debuta noi senzori foto dedicați smartphone-urilor. Ei bine, Sony a anunțat 5 astfel de senzori astăzi, iar mai jos avem detalii.
Sub acest brand au debutat următorii senzori: LYT900, LYT800, LYT700, LYT600 și LYT500. Au fost prezentați destul de succint de către Sony pe pagina sa oficială, compania spunând doar că acești senzori folosesc o tehnologie similară, urmând a oferi capturi detaliate chiar și în lumină slabă.
Varianta de top din lineup se numește Sony LYT900, e un senzor de 50 MP care va ajunge pe smartphone-uri de top. Are aproape 1 inch în diagonală, iar compania spune că e oferă „expresii tonale superbe”.
Lista include și modelul Sony LYT800, cu o mărime de 1 / 1.43 inch, de 53 de megapixeli. Acesta ar fi primul senzor foto de la Sony cu pixeli așezați pe două straturi. Compania spune că acest senzor permite un volum ridicat de saturație al culorii și oferă rezultate comparabile cu cele obținute cu senzori de 1 inch, precum IMX989.
Pentru smartphone-uri de talie îngustă, ușoare, pe listă apare și LYT700, senzor de 1 / 1.56 inch, de 50 MP. În ciuda mărimii, compania spune că nu a fost compromisuri în materie de performanță, iar senzorul aduce funcționalități high-end. LYT600 are 1 / 1.953 inch și ar fi un senzor telephoto / periscopic, care oferă zoom optic 5X. Nu în ultimul rând, apare pe lista LYT500, senzor selfie de dimensiuni mici (1 / 2.59 inch) care suportă o funcție „always-on”, activându-se rapid pentru a captura momente spontane.
Vă reamintesc că toți acești senzori sunt acum lansați sub branding LYTIA. Numele brand-ului vine din combinația „Lyra” (constelație) și cuvântul „Light / lumină”. După cum se vehicula, senzorii de top lansați ar trebui să ofere fotografii clare chiar și în condiții de iluminare scăzute. Primele smartphone-uri cu noi senzori Sony integrați ar putea sosi spre finalul acestui an.



