Sony aduce Xperia 10 VII în Europa; Smartphone midrange cu AI, cameră de 50 MP și autonomie de două zile

1.509 ori
<b>Sony aduce Xperia 10 VII în Europa; Smartphone midrange cu AI, cameră de 50 MP și autonomie de două zile</b>Sony a prezentat oficial Xperia 10 VII, un smartphone mid-range care încearcă să iasă în evidență într-o piață tot mai competitivă. Vine cu un ecran OLED de 6.1 inch la 120 Hz și un design ușor modificat, dar cumva „clasic” Sony. Aduce margini drepte

Sony a prezentat oficial Xperia 10 VII, un smartphone mid-range care încearcă să iasă în evidență într-o piață tot mai competitivă. Vine cu un ecran OLED de 6.1 inch la 120 Hz și un design ușor modificat, dar cumva „clasic” Sony. Aduce margini drepte și format alungit 21:9, totul protejat cu Gorilla Glass Victus 2. Telefonul e subțire și ușor, la doar 168 de grame, dar promite rezistență la praf și apă, așa cum ne-a obișnuit brandul japonez pe această gamă. Mai jos avem detalii!

Xperia 10 VII e alimentat de procesorul Snapdragon 6 Gen 3, alături de 8 GB de RAM și 128 GB de stocare în variantă de bază. Terminalul oferă totuși slot pentru carduri microSD de până la 2 TB. Rulează Android 15 din fabrică, iar Sony promite 4 ani de actualizări de sistem și 6 ani de update-uri de securitate. 

Specificații Sony Xperia 10 VII:

  • Display: 6,1” OLED, 120 Hz, rezoluție 1080 x 2340 px, Gorilla Glass Victus 2
  • Procesor: Qualcomm Snapdragon 6 Gen 3
  • RAM: 8 GB
  • Stocare: 128 GB (microSD până la 2 TB)
  • Sistem de operare: Android 15
  • Actualizări: 4 ani OS, 6 ani securitate
  • Cameră principală: 50 MP, f/1.9, 1/1.56", 24 mm
  • Cameră ultra-wide: 13 MP, f/2.4, 1/3", 16 mm
  • Cameră frontală: 8 MP, f/2.0, 1/4", 26 mm
  • Stabilizare video: Hibridă (OIS + EIS)
  • AI features: Auto Exposure, Magic Editor, Video Creator, Google Gemini
  • Baterie: 5.000 mAh, autonomie până la 2 zile
  • Audio: Difuzoare stereo frontale, jack 3,5 mm, Bluetooth 5.4, DSEE Extreme, 360 Reality Audio
  • Construcție: 153 x 72 x 8.3 mm, 168 g, rezistent la apă/praf
  • Culori disponibile: Negru, alb, turcoaz
  • Preț: 449 €, disponibil din septembrie 2025 (Europa)

Pe partea de camere, avem un senzor principal de 50 MP cu deschidere F/1.9 + un ultrawide de 13 MP. Filmările aduc stabilizare hibridă (OIS+EIS), iar AI-ul prezent aici ajută la o mai bună expunere și editare, inclusiv prin aplicațiile Magic Editior și Video Creator. Un plus interesant e butonul fizic dedicat camerei, aflat lateral.

Sony nu uită de fanii muzicii și include difuzoare stereo frontale pa acest model, dar și jack de 3.5 mm pentru căști. Terminalul suportă DSEE Extreme și 360 Reality Audio. O funcție AI prezentă aici reușește să converteasca sunet stereo într-unul spațial.

Xperia 10 VII va fi disponibil pe negru, alb sau turcoaz, la un preț recomandat de 449 de euro în Europa. Precomenzile ar începe din 12 septembrie.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×