Sony pare să rupă în sfârșit tiparul cu noul Xperia 10 VII, care ar putea veni cu un mic, dar semnificativ update de design. Compania e destul de reticentă la schimbări, alegând să păstreze până în prezent aspectul general al terminalelor sale. Odată cu Xperia 10 VII pare că lucrurile se schimbă puțin, cel puțin în zona camerei. Mai jos avem detalii!
Conform unor imagini apărute într-o listare de husă pe Amazon, Xperia 10 VII va renunța la layout-ul vertical pentru camere și va reveni la o dispunere orizontală a senzorilor. Asta nu am mai văzut pe un telefon Sony din 2019, dacă nu mă înșel. E o mișcare cel puțin interesantă din partea unui brand care rareori iese din tipare când vine vorba de design.
Imaginile din listarea Amazon nu arată doar schimbarea layout-ului camerelor, ci și faptul că telefonul e aproape gata de lansare. Modelul precedent, Xperia 10 VI, a apărut în iunie 2024. Asta înseamnă că Sony a întârziat deja debutul succesorului, iar noul model ar trebui să sosească curând. Nu sunt disponibile momentan nici detalii cu privire la specificațiile acestui telefon.
Ne așteptăm totuși la terminal midrange compact, cu display OLED și rezistență la apă în regim IP65/IP68, asemeni predecesorului. Sub capotă ar trebui să primim un procesor Snapdragon, iar telefonul va aduce difuzoare stereo și va păstra jack-ul de 3.5 mm pentru căști. Noutatea în cazul noului model ar veni sub forma unui panou OLED cu refresh rate de 120Hz.
Zvonurile ne spun că debutul ar avea loc destul de târziu, undeva în luna octombrie.










