Sony Xperia 1 V își face apariția într-o primă fotografie reală! Flagship-ul vine curând, cu modul foto subtil, CPU Snapdragon 8 Gen2

5.187 ori
<b>Sony Xperia 1 V își face apariția într-o primă fotografie reală! Flagship-ul vine curând, cu modul foto subtil, CPU Snapdragon 8 Gen2</b>Mai multe companii au lansat flagship-uri de nouă generație în 2023, cu CPU Snapdragon 8 Gen2. Iată că azi bifează un leak destul de important și flagship-ul Sony din acest an. Xperia 1 V a apărut într-o primă fotografie reală, iar terminalul pare

Mai multe companii au lansat flagship-uri de nouă generație în 2023, cu CPU Snapdragon 8 Gen2. Iată că azi bifează un leak destul de important și flagship-ul Sony din acest an. Xperia 1 V a apărut într-o primă fotografie reală, iar terminalul pare gata de debut. Apar câteva diferențe de design față de generația anterioară și, după cum era de așteptat, el va fi echipat cu cel mai nou și puternic cipset Qualcomm. Detalii avem mai jos.

Imaginea e detaliată, însă pare a fi decupată, lăsând la vedere mai mult modulul foto amplasat în spate. Aici apar și primele diferențe vizibile, dacă ne uităm spre predecesor. Se pare că dispare senzorul ToF și cel RGB IR. Primim un modul subtil ce integrează 3 camere foto, poziționate vertical, una sub alta. Blițul LED s-a mutat acum, de asemenea, fiind integrat între primii doi senzori, alături de un microfon. 

Observăm aici și logo-ul NFC, semn că în fotografie se află o unitate Sony Xperia 1 V dedicată pieței globale. Conform unui tipster chinez, Xperia 1 V va aduce un procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2. Sony ar fi lucrat și la o soluție de răcire avansată pentru a ține temperaturile în limite normale. Revenind la sistemul de camere, pare că terminalul va aduce un senzor principal, unul ultrawide, iar cel de jos pare a fi un senzor periscopic, pentru zoom. 

Vă reamintesc că sunt zvonuri ce susțin că Xperia 1 V (Mark V) va inaugura acel modul de cameră telephoto cu zoom optic seamless, LG Innotek. Nu ne putem da seama din fotografie, dar camera ar aduce captură seamless (fără pierderi de detalii) în intervalul de zoom optic 4X - 9X. 

Se crede că smartphone-ul va debuta în cadrul târgului de tehnologie MWC 2023, organizat în Barcelona. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×