Primul gând când am văzut cele mai noi imagini cu Sony Xperia 1 VIII e că arată fix ca un Motorola Signature. Bine, camera nu e în același loc, dar culorile și forma modulului foto pe acolo sunt.
E a doua mare scăpare a flagship-ului Sony, după randările de acum câteva săptămâni. Marea modificare din precedentele randări era faptul că avem camera selfie decupată în ecran, printr-un orificiu. Ei bine, acum noile imagini revin la abordarea cu camera decupată în „buza” de sus și nu în ecran. Camera din spate e pătrată și parcă o idee mai jos decât ar trebui.
Unii spun și că îl face să arate ca OnePlus 10 Pro pe acest flagship. Terminalul ar sosi în vară, cu o cameră triplă, toți senzorii fiind de 48 MP. Cel ultrawide e fix cel de pe Xperia 1 VII, dar cel principal și tele primesc upgrade-uri. E vorba despre senzori mai mari, care captează mai multă lumină. Parcă telefonul nu mai e așa îngust ca înainte, când toți comparau seria Xperia cu o „telecomandă TV”.
Și clar avem o cameră periscop în spate, posibil cu zoom optic variabil.














