Specificațiile complete ale seriei Galaxy S25 sunt dezvăluite online; Apare și un clip promoțional oficial înainte de debut

5.015 ori
<b>Specificațiile complete ale seriei Galaxy S25 sunt dezvăluite online; Apare și un clip promoțional oficial înainte de debut</b>Cele mai așteptate telefoane Samsung din acest an urmează să sosească săptămâna viitoare, pe 22 ianuarie urmând a avea loc un eveniment Unpacked special. Am aflat deja detalii cu privire la Galaxy S25, S25+, S25 Ultra, inclusiv fotografii oficiale

Cele mai așteptate telefoane Samsung din acest an urmează să sosească săptămâna viitoare, pe 22 ianuarie urmând a avea loc un eveniment Unpacked special. Am aflat deja detalii cu privire la Galaxy S25, S25+, S25 Ultra, inclusiv fotografii oficiale cu aceste modele ajungând pe web. Acum avem liste cu specificații ce confirmă hardware-ul noilor modele, dar și un clip promo oficial, ajuns pe internet cu o săptămână înainte de debut. Mai jos am detalii.

Listele cu specificații au fost dezvăluite de către tipster-ul @MysteryLupin pe x.com. Nu par să apară „surprize”, hardware-ul vehiculat în trecut fiind confirmat. Iată și imaginile:

Galaxy S25 Ultra aduce un display Dynamic AMOLED 2X de 6.9 inch în diagonală, cu rezoluție de 3120 x 1440 pixeli, refresh rate de 120Hz, luminozitate de până la 2600 nits în peak. În spate apare o cameră principală de 200 MP, cu deschidere F/1.7 și OIS, una ultrawide de 50 MP cu deschidere F/1.9 și unghi de filmare de 120 de grade + doi senzori telephoto de 50 MP, respectiv 10 MP, cu OIS. Un senzor oferă zoom optic 5X, în timp ce celălalt 3X. Camera selfie are 12 MP, deschidere F/2.2. 

Sub capota tuturor modelelor apar procesoare Snapdragon 8 Elite for Galaxy. Pare că acest cipset va fi folosit și pentru variantele comercializate în Europa. Samsung pare că va oferi doar 12 GB de memorie RAM în configurație de top + 1 TB de stocare rapidă pentru varianta Ultra. Bateria rămâne similară cu a predecesorului, 5000 mAh, iar alimentarea se realizează la 45W pe fir. 

Galaxy S25 și S25+ primesc un setup foto identic, ce implică o cameră principală de 50 MP, una ultrawide de 12 MP, respectiv o cameră telephoto de 10 MP ce oferă zoom optic 3X + OIS. Varianta Plus are baterie de 4900 mAh și se încarcă la 45W pe fir, în timp ce modelul de bază adoptă o unitate de 4000 mAh ce se încarcă la 25W pe fir. Tot din specificații reiese că terminalele vor sosi cu Android 15 și One UI 7.0 din fabrică, iar ele vor primi 7 ani de actualizări software.

La fel ca anul trecut, Samsung mizează pe integrarea unor funcții AI care vor „revoluționa experiența de utilizare”. În acest caz pare că vom primi Now Bar și o integrare mai bună Google Gemini cu aplicații third-party din ecosistemul Galaxy. Apar și opțiuni utile ce ar trebui să îmbunătățească calitatea filmărilor în condiții low-light, după cum vedem în clipul promo ajuns pe web.

Din păcate, pare că YouTube restricționează accesul la astfel de materiale și e posibil ca acest clip să fie șters curând. Îl veți găsi cu siguranță pe Reddit, aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×