La fel cum s-a întâmplat în cazul seriei de flagship-uri, OnePlus ar trece peste cifra „4” și ar ajunge direct la OnePlus Nord 5 în acest an. Succesorul lui OnePlus Nord 3 a apărut recent în randări, iar acum a venit momentul să aflăm chiar o parte dintre specificațiile sale. Pare că va exista și modele Nord CE 5 și Nord CE 5 Lite, iar CPU-urile aflate sub capota acestora sunt acum cunoscute. Mai jos am toate detaliile.
Informațiile sosesc prin intermediul unui tipster care activează pe x.com (Twitter). Acesta spune că producătorul nu va lansa modele ce au cifra „4” în nume (în China acest număr poartă ghinion). Sanju spune ca Nord 5 va avea sub capotă un procesor Snapdragon 7 Gen 3 de la Qualcomm. Ar trebui să primim display AMOLED de 6.7 inch în diagonală cu refresh rate de 120Hz, iar în spate se va afla o cameră principală cu senzor de top (posibil de la Sony), de 50 MP, cu OIS.
Cât despre Nord CE 5, nu sunt cunoscute prea multe detalii cu privire la acest model, dar sub capotă ar trebui să primim un procesor Snapdragon 7s Gen 2. Varianta Lite din serie ar primi un CPU Snapdragon 6 Gen 1. Se vehiculează că varianta CE 5 Lite va fi doar un model rebranduit după OPPO K12, telefonul care nu a debutat momentan.
Sunt puține informații momentan. Nord 3 sosea în luna iulie a anului trecut. Deși succesorul său ar putea sosi mai devreme, mă îndoiesc că îl vom vedea mai devreme de luna aprilie, poate mai.