TCL CSOT devine furnizor exclusiv pentru Xiaomi 17 Ultra; Panoul Real RGB aduce o imagine mai clară și eficiență energetică

2.194 ori
<b>TCL CSOT devine furnizor exclusiv pentru Xiaomi 17 Ultra; Panoul Real RGB aduce o imagine mai clară și eficiență energetică</b>Xiaomi a folosit panouri BOE, China Star, Visionox, Tianma, în cazuri rare și Samsung pentru telefoanele din portofoliu. Ei bine, odată cu seria 17, pare că producătorul își diversifică lanțul de aprovizionare, semnând cu TCL pentru furnizarea de panouri

Xiaomi a folosit panouri BOE, China Star, Visionox, Tianma, în cazuri rare și Samsung pentru telefoanele din portofoliu. Ei bine, odată cu seria 17, pare că producătorul își consolidează lanțul de aprovizionare, semnând cu TCL un nou acord pentru furnizarea de panouri, în special pentru Xiaomi 17 Ultra. Noul model adoptă tehnologia Real RGB, mai exact, iar TCL CSOT devine furnizor exclusiv de ecrane pentru întreaga serie Xiaomi 17. Detalii avem mai jos!

Modelul Xiaomi 17 Ultra vine cu un ecran OLED plat de 6.9 inch în diagonală, cu rezoluție 2K și refresh rate adaptiv, LTPO, între 1 și 120Hz. Ce-l face special e materialul M10 folosit pentru emisii de lumină și o luminozitate maximă de până la 3500 nits, excelent pentru vizibilitate în soare puternic și performanțe HDR. TCL a personalizat acest ecran special pentru Xiaomi, ținând cont de aspecte importante precum claritatea, acuratețea culorilor, dar și eficiența energetică.

Diferența majoră față de alte OLED-uri e tehnologia Real RGB. Aici fiecare pixel are sub-pixeli individuali roșu, verde și albastru. Asta se traduce prin text mai clar, culori mai fidele, minimizarea artefactelor vizuale tipice panourilor PenTile. Conusul energetic ar fi cu până la 26% mai redus, iar panoul suportă LOFIC HDR, sincronizat perfect cu senzorul foto de 1 inch de pe Xiaomi 17 Ultra.

Colaborarea Xiaomi–TCL CSOT nu e nouă. Parteneriatul a început în 2017, dar a devenit serios odată cu laboratorul comun de inovație lansat în 2021, și extins în 2025. Astfel, Xiaomi nu mai depinde de componente standardizate, ci primește display-uri gândite cap-coadă pentru produsele sale. Pe hârtie lucrurile arată bine. Acum, rămâne de văzut cum se va descurca acest panou în viața reală. 

Se vehiculează că la începutul anului 2026 va debuta atât Xiaomi 17, cât și varianta Ultra în Europa.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×