Te-a "capsat" roaming-ul la marginile României? Acum avem panouri de avertizare "risc de roaming involuntar!"

830 ori09-02-2026
Te-a "capsat" roaming-ul la marginile României? Acum avem panouri de avertizare "risc de roaming involuntar!"

Aţi păţit poate că în zone ale Tulcei să vi se comute reţeaua pe vreun operator ucrainian, sau prin Banat să vă treziţi conectaţi la sârbi, mai ales dacă aţi uitat roaming-ul pornit. Posibil să fi fost şi taxaţi aiurea, dacă aţi descărcat ceva, mai ales că acei vecini ai noştri nu sunt în UE. Ei bine, acum statul ia măsuri, deşi unele cam... analogice.

Românii care trec prin zonele de graniţă vor fi avertizaţi prin panouri rutiere cu privire la riscul de roaming involuntar. Fenomenul afectează deja mii de utilizatori de telefonie mobilă. Sunt peste 350 de de localităţi în România unde te poţi trezi conectat automat la reţele din afară UE, deşi eşti încă în ţară. Roaming-ul involuntar se petrece în apropierea frontierelor, mai ales spre Serbia, unde tarifele sunt de câteva ori mai mari decât în UE.

Aşa poţi ajunge la facturi de sute sau mii de euro în câteva ore dacă nu eşti atent. Începând cu acest an peste 500 de panouri de avertizare vor fi montate în 19 judeţe de frontieră, la intrările cu risc de roaming accidental. ANCOM recomandă şi să selectezi manual reţeaua mobilă şi nu automat şi să verifici mereu în acea zonă ce nume de operator e afişat. 

În special pescarii din Deltă şi în general de pe Dunăre se confruntă cu probleme de genul, mulţi fiind taxaţi fără să ştie. Au fost tot mai multe reclamaţii în ultimii ani, mai ales de la vârstnici sau turişti în acele zone, deci măsura e binevenită.

Via: xchg.ro
Taguri: Roaming Margine Romania Panouri Avertizare

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.