>Telefoane care își schimbă culoarea la frig! Seria realme 14 Pro va debuta pe 3 martie, la MWC 2025; Ce modele include?

Telefoane care își schimbă culoarea la frig! Seria realme 14 Pro va debuta pe 3 martie, la MWC 2025; Ce modele include?

903 ori
<b>Telefoane care își schimbă culoarea la frig! Seria realme 14 Pro va debuta pe 3 martie, la MWC 2025; Ce modele include?</b>Cei de la realme ne-au informat astăzi că au pregătit pentru data de 3 martie 2025 un eveniment în cadrul MWC 2025. E vorba despre debutul seriei realme 14 Pro, care va vedea lumina zilei pe acea dată. Gama include modelele realme 14 Pro şi realme 14 Pro+

Cei de la realme ne-au informat astăzi că au pregătit pentru data de 3 martie 2025 un eveniment în cadrul MWC 2025. E vorba despre debutul seriei realme 14 Pro, care va vedea lumina zilei pe acea dată. Gama include modelele realme 14 Pro şi realme 14 Pro+, telefoane cu atuuri speciale, precum carcasa care îşi schimbă culoarea la temperaturi scăzute, baterii mari de 6000 mAh şi camere cu blitz triplu.

În colaborare cu studioul nordic de design industrial Valeur Designs, realme a dezvăluit „Unique Pearl Design” pentru varianta de culoare Pearl White a seriei 14 Pro. Se inspiră din modul în care arată şi se mişcă oceanul, iar designul prezintă o textură rafinată, ce aduce cu o scoică. Corpul măsoară doar 7.55 mm în grosime pe realme 14 Pro şi sub 8 mm pentru realme 14 Pro+.

Avem parte şi de un inedit sistem de schimbare a culorilor sensibil la frig. **E primul de acest fel din industria smartphone-urilor** şi foloseşte pigmenţi termocromici, care reacţionează la temperaturi scăzute. Astfel, telefonul poate trece de la un alb perlat la un albastru vibrant, atunci când temperaturile scad sub 16 grade Celsius. Tendinţa se inversează atunci când temperaturile cresc. De asemenea, nu există două capace din spate cu finisaj alb perlat identice.

Mai aflăm că varianta Suede Grey a seriei realme 14 Pro este fabricată din piele vegană de căprioară, faimoasă pentru textura sa plăcută.

realme 14 Pro+ aduce şi primul sistem de blitz triplu MagicGlow din lume, care îmbunătăţeşte fotografierea în condiţii low light. Oferă astfel iluminare tridirecțională: frontală, laterală şi ambientală, pentru o expunere mai uniformă. Este creat şi un efect de iluminare similar cu cel dintr-un studio. Utilizatorii pot ajusta manual intensitatea luminii şi temperatura de culoare pentru a obţine rezultate personalizate.

Un alt teaser ne indică faptul că **realme 14 Pro+ este singurul smartphone midrange dotat cu cameră periscop telephoto**, cu senzor Sony IMX882, cu SuperZoom 120X. Are şi cameră principală de 50 MP, cu senzor Sony IMX896, cu stabilizare optică.

Nu uităm şi de tehnologia NEXT AI, care aduce îmbunătăţiri prin AI Ultra Clarity 2.0 şi AI Super Resolution. Modul AI Snap asigură focalizarea precisă asupra subiecţilor în mişcare, fiind astfel ideal pentru a surprinde momente dinamice, cum ar fi evenimente sportive.

Alte menţiuni:

  • Baterie Titan de 6000 mAh, cu durata de viaţă extinsă cu 20% faţă de generaţia trecută
  • Ecran fără margini, cu rezoluţie 1.5K
  • Procesor Snapdragon 7s Gen 3 pe realme 14 Pro+ și MediaTek Dimensity 7300 Energy 5G pe realme 14 Pro
  • Vapor chamber de 6000 mm pătraţi

Iată şi preţurile oficiale dezvăluite de realme:

  • realme 14 Pro 256 GB: 1999 lei
  • realme 14 Pro+ 256 GB: 2499 lei
  • realme 14 Pro+ 512 GB: 2699 lei
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×