Telefoanele rulabile Samsung au scăpat într-un video ajuns pe Internet: terminale dublu glisante, dublu pliabile

3.996 ori
<b>Telefoanele rulabile Samsung au scăpat într-un video ajuns pe Internet: terminale dublu glisante, dublu pliabile</b>Telefoanele rulabile păreau să fie "the next big thing", cel puţin aşa ne promitea OPPO X 2021 atunci când l-am văzut în România la început de an 2021. Fast forward spre toamna lui 2022 şi tot nu avem un produs comercial de acest tip. Nu că Samsung nu ar

Telefoanele rulabile păreau să fie "the next big thing", cel puţin aşa ne promitea OPPO X 2021 atunci când l-am văzut în România la început de an 2021. Fast forward spre toamna lui 2022 şi tot nu avem un produs comercial de acest tip. Nu că Samsung nu ar fi încercat să ne ofere ceva-ceva, dar doar sub formă de prototipuri cu care Samsung Display venea la show-uri tech. Dar acum avem o scăpare sub forma unui clip video care dezvăluie că Samsung chiar ia rulabilele în serios.

În acest moment există doar 3 formaturi de telefoane pliabile pe piaţa: cele cu ecran pe exterior şi ecran pliabil la interior, care se deschid ca o carte (Galaxy Z Fold-urile şi OPPO Find N), cele cu clapeta (Moto RAZR-urile şi Galaxy Z Flip-urile) şi cele care lasa ecranul pe exterior şi nu au ecran extern cover (Huawei Mate Xs 2). Rulabilele sunt ceva mai complicate şi ele implică extinderea spaţiului de vizualizare, a ecranului prin extinderea ecranului folosind o serie de sine ce împing o extra porţiune de ecran în afară.

OPPO a explorat formatul cu OPPO X 2021, iar LG a adus un rulabil numit LG Rollable la CES 2021. LG a oferit chiar şi un teaser pentru o tabletă rulabila la un moment dat. Totuşi compania şi-a închis segmentul LG Mobile înainte să se concretizeze ceva. În noiembrie 2021 Samsung a oferit teasere pentru două tipuri de panouri Flex OLED, unul rulabil şi altu glisant. Ambele aveau ca scop transformarea unui telefon într-o tabletă.

Acum ajungem în august 2022, când scăpa pe web un video postat de Ice Universe, în care vedem 3 panouri noi Flex OLED pregătite pentru rulabile şi pliabile. Unul este un dublu pliabil, altul glisează (e rulabil) şi altul pare gândit pentru un soi de consola de jocuri sau un laptop pliabil. Clipul pare a fi unul oficial, o prezentare Samsung pregătită pentru un viitor eveniment poate. Textul de pe video menţionează "uimitoare produse next gen care includ pliabile care se pliază în formă de litera "S" sau se pliază de 2 ori spre interior, cu două balamale, laptopuri pliabile şi glisabile care se extind la ambele capete". Recunosc am mai văzut telefoane rulabile, dar acum e prima dată când văd unul cu extindere a ecranului la ambele capete. 

Probabil aflăm mai multe la IFA 2022 sau CES 2023.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×