Telefon cu parfum integrat: Infinix Note 50s 5G+ va mirosi aparte şi va fi ieftin

2.654 ori
<b>Telefon cu parfum integrat: Infinix Note 50s 5G+ va mirosi aparte şi va fi ieftin</b>Telefoanele asociate cu un miros special nu sunt ceva chiar nou, mai ales după colaborarea dintre Motorola şi Firmenich. Acum compania Infinix vrea să ne ofere un telefon care ne stimulează mirosul, Infinix Note 50s 5G+. Brandul Infinix intra în România

Telefoanele asociate cu un miros special nu sunt ceva chiar nou, mai ales după colaborarea dintre Motorola şi Firmenich. Acum compania Infinix vrea să ne ofere un telefon care ne stimulează mirosul, Infinix Note 50s 5G+.

Brandul Infinix intra în România acum fix un an şi este parte a gigantului Transion, care luat ca producător de telefoane de sine stătător ar fi al patrulea cel mai mare din lume. Infinix va lansa pentru început în India noul său telefon, care vine cu „tehnologie a mirosului”. El va emite un parfum special din panoul din spate, folosind o tehnologie de micro encapsulare.

Ea prinde moleculele de parfum în capsule microscopice şi le eliberează apoi. Capsulele sunt integrate în spatele din piele vegană al terminalului şi oferă un miros proaspăt de-a lungul timpului. Va fi subtil şi va dura în jur de 6 luni. Contează mult şi temperatura şi umiditatea în care îl foloseşti. Telefonul va sosi pe 3 nuanţe, dar doar cea albastru marin va fi cu parfum.

Telefonul va sosi şi în variante cu finisaj metalic, precum Titanium Grey sau Ruby Red. Parfumul va avea note de lămâie şi apa de mare, de crin şi ambră. 

Preţul va fi sub 220 de euro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×