Samsung explorează din nou limitele dispozitivelor pliabile. Un nou brevet descoperit la Oficiul pentru Brevete din SUA descrie un smartphone neobișnuit, cu design de tip „cărămidă”, care combină într-un singur produs tehnologii pliabile și rulabile. Dispozitivul pornește de la forma unui bloc compact, cu ecrane pe mai multe laturi, se deschide precum un pliabil clasic și își extinde apoi suprafața de afișare printr-un mecanism rulabil, ajungând la dimensiunile unei tablete.
Documentația publicată nu oferă detalii despre dimensiuni, specificații sau un posibil calendar de lansare, ceea ce indică faptul că vorbim despre un concept de cercetare și nu despre un produs aflat aproape de producție. Samsung a depus numeroase brevete similare în ultimii ani, de la telefoane rulabile pe verticală până la dispozitive triplu pliabile, iar majoritatea nu au depășit stadiul de prototip.
Din perspectiva designului industrial, conceptul ridică însă numeroase semne de întrebare. După ce am testat dispozitive tri-fold la CES 2026 și pliabile de ultimă generație, direcția industriei este aceasta: utilizatorii cer produse tot mai subțiri, mai ușoare și mai ușor de transportat. Acest brevet merge exact în sens opus. Fiecare balama suplimentară adaugă grosime, greutate și complexitate, iar forma masivă, apropiată de cea a unui power bank, compromite ergonomia și portabilitatea când telefonul e închis.
Asta nu înseamnă că brevetul este lipsit de valoare. De multe ori, cele mai interesante inovații nu ajung pe piață sub forma inițială, ci se transformă în tehnologii care îmbunătățesc generațiile viitoare de dispozitive.
Un mecanism mai rezistent, un ecran rulabil mai durabil sau o balama mai compactă ar putea apărea în următoarele modele Galaxy Z. Samsung totuși pare a se fi retras de pe piața rulabilelor și tri-fold-urilor comerciale deocamdată.
.jpg)
.jpg)
