Telefonul hibrid pregătit de HMD seamănă cu un fost Nokia Lumia și avem un prim teaser oficial

3.256 ori
<b>Telefonul hibrid pregătit de HMD seamănă cu un fost Nokia Lumia și avem un prim teaser oficial</b>HMD vrea să aducă pe piață următoarea generație de feature-phone, iar dacă la auzul acestei vești mă gândeam că vom primi un telefon ce combină o tastatură fizică cu ecranul tactil, în realitate este vorba despre un feature-phone doar

HMD vrea să aducă pe piață următoarea generație de feature-phone, un hibrid, iar dacă la auzul acestei vești mă gândeam că vom primi un telefon ce combină o tastatură fizică cu ecranul tactil, în realitate este vorba despre un feature-phone doar cu ecran tactil și un format pătrat ce amintește de un iPod sau un fost telefon Nokia Lumia.

Compania îl numește "primul telefon hibrid fabricat în India" și aflăm că va avea conectivitate 4G, purtând numele comercial HMD Touch 4G. Cel mai probabil dispozitivul va rămâne doar în India și va avea un preț foarte mic. Vedem și fotografii reale cu acesta, grație lui @smashx_60 de pe X.com.

Telefonul apare pe două nuanțe de albastru și este un telefon mic și pătrățos, cu o singură cmaeră în spate și bliț LED. Are buton power fizic în zona superioară și tot aici se află jack-ul audio 3.5mm. HMD Touch 4G ar avea ecran tactil de 3.2 inch, suport dual-SIM.

Apar și vești legate de un preț de doar 50 de euro, iar pe Reddit este și un video hands-on. Are jocul Snake preinstalat, port USB-C la bază și lag-ul e prezent de la prima atingere. Nu pare că primim aplicații de socializare aici. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×