A început şcoala, de acum ar fi deja târziu pentru cumpărături Back to School, dar ofertele continuă. De fapt cred că vor ţine toată luna septembrie. Acest Tur al Magazinelor, episodul #980 mizează pe productivitate, prin monitor şi laptop, dar şi pe divertisment prin cel mai ieftin televizor 8K din România. Avem şi un telefon midrange atractiv şi o revenire a celui mai ieftin telefon 5G de pe piaţă, acum şi cu cadou la pachet, un Redmi Note 9T. Atenţie şi la acel Samsung Galaxy Z Flip 3 care vine cu o extra reducere
Hai să vedem care sunt ofertele zilei:
1. Televizor Smart QLED, Samsung 65Q700T, 163 cm, Ultra HD 8K
La un moment dat "reducere" la televizoare 8K înseamnă să pice sub 10.000 de lei. Azi am găsit ceva şi mai bun de atât, cu un model Samsung 8K de 163 cm la sub 7700 de lei la Flanco. Pentru cine are dâre de mână poate fi tentant, mai ales că e future proof şi nu cred că în 10 ani îl mai schimbi. Are panou QLED, upscaling inteligent pe bază de AI, dar şi sunet cu surround dinamic, folosind Object Tracking Sound+. Suportă interacţiuni cu produse smart home, dar şi chiar soluţii de lucru ca Microsoft Office 365. Are HDR, Tizen OS, 4 porturi HDMI şi 2 porturi USB 2.0, dar şi slot CI+.
2. Samsung Galaxy Z Flip 3
Dacă la debut Galaxy Z Flip 3 se găsea şi la 4400 de lei la 2-3 retaileri, acele perioade s-au dus. Acum cel mai bun preţ îl găsiţi la Quickmobile, la suma de 4799 lei pentru acest smartphone. E vorba despre versiunea dual SIM, cu eSIM, cu 8 GB RAM şi 128 GB stocare, pe nuanţa violet. Dacă aplicaţi codul "QUICK202", aveţi şi reducere de 3%, ceea ce înseamnă în jur de 140 lei. Telefonul are puternicul procesor Snapdragon 888 la interior, ecran pliabil interior cu refresh rate de 120 Hz, dar şi difuzoare stereo şi un Flex mode util pentru captura foto/video şi consum de conţinut în vreme ce şi scrieţi ceva.
3. Xiaomi Mi 11 Lite 5G
Unul dintre telefoanele midrange cele mai atractive din 2021 şi cel care şi-a asumat toată producţia de procesoare Qualcomm Snapdragon 780 de unul singur, acest model costa acum 1599 lei la evoMAG. Are ecran AMOLED luminos, 6 GB RAM şi 128 GB stocare. E arătos pe verde, o nuanţă de altfel rară pentru acest produs şi vine cu o cameră tripla în spate, cu senzor principal de 64 MP demn de o captură 4K foarte sharp. Are şi difuzoare stereo, emiţător infraroșu şi baterie de 4250 mAh cu încărcare rapidă şi autonomie excelentă.
1599 lei la evoMAG.
4. Laptop Lenovo 15.6'' IdeaPad 3 15IIL05, FHD, Procesor Intel Core i3
Şi revenim la Back to School cu un laptop Lenovo cu ecran de 15.6 inch şi procesor Intel Core i3, care costă 1898 lei la PC Garage. Are 1 TB HDD şi 128 GB SSD, 8 GB RAM, ecran FUll HD şi difuzoare stereo. Vine cu port USB 2.0, două porturi USB 3.0, 1 HDMI şi baterie de 35 Whr. Cântăreşte doar 1.85 kilograme şi are cititor de carduri 4 în 1.
5. Monitor LED Huawei AD80HW, 23.8", Full HD, IPS, Negru
Încă un produs Back to School este acest monitor IPS de 23.8 inch, produs de Huawei şi vândut de Flanco la suma de 649 de lei. Are muchii foarte înguste şi culori realiste mulţumită panoului de la bord. Are gamă de culori NTSC de 72% şi raport de contrast 1000:1. Vine şi cu certificare TUV Rheinland pentru protecţie contra luminii albastre, dar şi suport pentru înclinare la 5 grade înainte şi 22 de grade înapoi.
6. Xiaomi Redmi Note 9T 5G
Inclus în Turul Magazinelor cu doar câteva zile în urmă, acest telefon apare acum pe atractivă nuanţa mov şi la PC Garage. Costă 699 lei, ceea ce pentru un telefon 5G cu filmare 4K mi se pare fantastic. E oferit cu un suport GSM Tellur cadou şi propune şi un ecran IPS LCD Full HD de 6.53 inch, procesor MediaTek Dimensity 800U 5G, 4 GB RAM şi 64 GB stocare, dar şi slot microSD şi baterie mare, de 5000 mAh. În spate se afla o cameră triplă, cu senzor principal de 48 MP, alături de cameră de 2 MP Macro şi de 2 MP Bokeh.