Un mod Anti Furt special vine cu Android 15; Ce oferă?

2.013 ori16-05-2024
Un mod Anti Furt special vine cu  Android 15; Ce oferă?

Google s-a axat parcă mai mult pe AI şi mai puţin pe Android 15 la evenimentul I/O din această săptămână. Aflăm totuşi detalii despre, prin intermediul unor dezvăluiri de la conferinţele companiei din ziua 2 I/O. Astfel, Android 15 ar aduce o funcţie antifurt îmbunătăţită. E vorba despre Theft Detection Lock.

Android 15

Ideea este de a păstra în siguranţă terminalele şi datele utilizatorilor în timpul şi după o tentativă de furt. Iată ce noutăţi sunt incluse:

  • Factory Reset Upgrade: hoţii vor putea reseta acum mai greu telefonul pentru a îl revinde. Nu îl vor putea seta din nou fără credentialele tale
  • Private Space: poţi ascunde date şi aplicaţii sensibile în spatele unui PIN separat, pentru extra siguranţă, mai ales pentru aplicaţii financiare sau legate de sănătate
  • Secure Settings: e nevoie de PIN, parolă sau autentificare biometrică pentru a dezactiva Find My Device sau creşte timeout-ul ecranului
  • Enhanced Authentication: e nevoie de autentificare biometrică pentru a accesa şi schimba date critice ale contului Google sau setări ale device-ului dacă PIN-ul e ştiut de hoţ.

Android 15

Sunt şi funcţii de protecţie automată ca Theft Detection Lock, care foloseşte AI-ul pentru a identifica mişcări suspecte ale telefonului, asociate cu furtul şi a bloca imediat ecranul. Plus Offline Device Lock, care blochează automat ecranul când un hoţ încearcă să îl deconecteze pentru o perioadă îndelungată de timp, chiar şi offline.

Android 15

După furt avem Remote Lock, cu care blocăm telefonul de la distanţă, folosind doar numărul de telefon şi o întrebare personală. Android 15 va aduce o parte dintre aceste funcţii, iar Theft Detection Lock şi Offline Device Lock ajung pe terminalele de la Android 10 în sus. 


Taguri: Google Android 15 MOD anti-furt Functii Theft Detection Lock

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.