Motorola a reacționat oficial după ce mai mulți utilizatori au observat un comportament neobișnuit pe unele telefoane ale companiei, unde aplicația Amazon Shopping era redirecționată printr-un link de afiliere înainte de lansare. Situația a fost semnalată inițial de utilizatori Reddit și preluată ulterior de mai multe publicații.
Concret, atunci când utilizatorii deschideau aplicația Amazon direct din app drawer, sistemul deschidea pentru scurt timp browserul și accesa o adresă web care introducea un cod affiliate, după care revenea automat în aplicația Amazon. Problema nu apărea atunci când aplicația era pornită de pe ecranul principal al telefonului.

Investigațiile publicate online au indicat aplicația preinstalată Smart Feed drept posibilă sursă a comportamentului. Unele teste realizate pe telefoane Motorola Razr au arătat că problema putea fi replicată pe versiunile mai noi ale aplicației, iar dezactivarea Smart Feed oprea imediat redirecționările.
Motorola nu a oferit foarte multe detalii tehnice despre modul în care a apărut problema și nici nu a confirmat dacă alte aplicații de comerț online au fost afectate. Compania susține însă că situația a fost rezolvată rapid după identificare.
„Motorola și Device Native au dezvoltat împreună o experiență de căutare și recomandare a aplicațiilor pentru Moto App Launcher, concepută pentru a ajuta utilizatorii să găsească și să deschidă rapid aplicațiile deja instalate pe dispozitivele lor.
Recent, Motorola a acționat rapid pentru a rezolva o problemă identificată, care făcea ca unii utilizatori din SUA care deschideau aplicația Amazon Shopping să fie redirecționați printr-un link de tracking web înainte de lansarea aplicației. Acest comportament a fost neintenționat și a dus la o experiență de utilizare inconsistentă.
După identificarea problemei, am corectat prompt configurația de rutare. Utilizatorii se pot aștepta acum ca toate aplicațiile instalate să fie lansate direct, conform funcționării normale.
Motorola tratează cu seriozitate experiența utilizatorilor, confidențialitatea și integritatea platformei și va continua să monitorizeze atent sistemul pentru a se asigura că dispozitivele funcționează conform așteptărilor.
Ne asumăm o comunicare responsabilă și o colaborare transparentă cu cercetătorii pentru a identifica și rezolva rapid eventualele probleme.”
Într-o declarație extinsă transmisă publicației Mashable, Motorola a precizat că funcția implicată a fost dezvoltată împreună cu compania Device Native și avea rolul de a facilita căutarea și lansarea aplicațiilor instalate pe dispozitiv. Compania afirmă că monitorizează în continuare sistemul pentru a evita situații similare și spune că tratează cu seriozitate aspectele legate de experiența utilizatorului și integritatea platformei.
Deși Motorola nu a oferit explicații concrete despre modul în care această funcție a ajuns activă pe anumite telefoane, situația alimentează inevitabil speculațiile din online. Nu puțini sunt cei care spun că nu ar fi exclus ca un angajat sau colaborator implicat în dezvoltarea software să fi încercat să profite financiar prin inserarea unor coduri affiliate, într-o mișcare care a ajuns în final să afecteze imaginea producătorului.











