Deși pe seama leak-urilor din ultimul timp ne așteptam ca următorul flagship OnePlus să fie OnePlus 10, iată că planurile se schimbă după cum aflăm astăzi. Potrivit zvonacului Max Jambor, singurul flagship OP care mai vine în acest an va fi OnePlus 10T 5G - un telefon care ar putea avea parte de o lansare regională și nu globală.
Revenim iată la seria "T" după aproximativ doi ani de pauză, ultimul model fiind OnePlus 8T lansat în octombrie 2014. Nu se știu prea multe despre acest telefon, cu excepția că va avea un design inspirat de OnePlus 10 Pro, cu acea cameră foto masivă în colțul din stânga sus în spate. De asemenea, unele voci afirmă că vom vedea aici noul procesor Snapdragon 8+ Gen 1.
Poate vine și cu Android 13 din fabrică în funcție de perioada în care va fi lansat și mă aștept să văd configurații cu până la 12 GB RAM și 256 GB stocare. Nu este clar dacă OnePlus 10 iese din ecuație, sau dacă acesta va fi un high mid-range, de unde și mențiunea lui Max referitoare la faptul că vom mai avea un singur flagship OP lansat în 2022, adică 10T.
Așteptăm mai multe detalii în perioada următoare, de la certificări, randări și până la teasere eventual.