Azi s-a vorbit mult despre Oppo, în contextul evenimentului Inno Day 2020, unde au fost prezentate inovaţiile şi conceptele companiei, în frunte cu ochelari AR, dar şi o un telefon rulabil. Acum ne întoarcem privirea spre un telefon care tocmai a fost brevetat şi randat care aduce o cameră cu zoom hibrid 15x.
Ca de obicei olandezii de la Letsgodigital au pus mâna pe documentele oficiale, brevete devreme şi le-au transformat în randări. Recent am aflat că Oppo lucrează şi la un Reno5 şi la un telefon cu o cameră selfie ascunsă sub ecran. Ceea ce vedem mai jos este totuşi un nou venit axat pe inovaţia la nivel de zoom.
Vă reamintesc că Oppo a fost printre primele companii, dacă nu chiar prima care propunea o soluţie de zoom optic avansat, pe bază de periscop, la nivel de brevet. Acelaşi telefon ar aduce şi o cameră pop up cu modul circular. Este un design nou, care nu a mai fost abordat până acum. Am văzut numai module dreptunghiulare pop up până acum sau strict înguste, dar mărimea camerei.
Imaginile prezintă şi un port USB-C, jack audio de 3.5 mm şi unele orificii pe care le asociem la prima vedere difuzoarelor. Brevetul a fost înregistrat în aprilie şi aprobat şi publicat pe 12 noiembrie. Camera triplă din spate aduce cu cea de pe Meizu 17 ca aliniament şi cu cea de pe Galaxy S10. Designul nu arată rău, doar că avem o cameră dublu protuberantă, cu două grade de ieşire în relief.
Brevetul face aluzie la integrarea unei camere telephoto, ultrawide şi principală. O cameră cu zoom hibrid 15x poate duce cu gândul la un zoom digital 100 sau chiar 120X, iar cel optic ar putea fi 7X sau 10X. Sunt şanse să vedem acest model devenit un Oppo Find X3.