Îmi amintesc cât de surprins am fost când OPPO Find X2 Pro a venit cu două camere de 48 de megapixeli, apoi a început să apară moda celor două camere de 50 de megapixeli, văzută pe Find X3 Pro. Xiaomi a plusat, oferind 3 camere de 50 MP pe Xiaomi 13 Pro, iar ZTE Axon 30 Ultra 5G a zis "hold my beer", oferind 3 camere de 64 MP. Acum aflăm că şi OPPO Find X6 o va apuca pe drumul celor 3 camere de 50 MP, deşi nu e un flagship complet.
Find X6 este versiunea de bază a unei întregi serii de telefoane, care va include un model Pro, poate şi un Ultra şi un Lite. În noiembrie zvonacul Digital Chat Station a oferit indicii că Find X6 Pro ar avea 3 senzori de 50 MP în spate, iar acum aflăm că şi Find X6 va avea o dotare de genul. Camera principală nu va fi totuşi la acelaşi nivel ca la Pro. Puteţi uita de senzorul de 1 inch Sony IMX989 de pe Pro şi Xiaomi 13 Pro, înlocuit de un Sony IMX890, cu deschidere F/1.8 şi stabilizare optică.
Find X6 mai are şi optică Hasselblad, cip MariSilicon X, plus o cameră de 50 MP ultrawide şi una de 50 MP telephoto, probabil cu zoom optic 2 sau 3X. Aflăm şi că telefonul va măsura 9.2 mm în talie, ceea ce îl face destul de gros, devenind chiar de 12.3 mm în zona camerei. Va cântări 207 grame. Sunt şanse mari să îl vedem debutând la MWC 2023, în Barcelona, deci prin luna februarie-martie.
Procesorul ar putea fi un Snapdragon 8+ Gen 1, iar setup-ul pe care îl vedem aici pentru camere înseamnă că acea scăpare de acum câteva zile era de fapt a unui OPPO Find X6 Pro.