Viitorul flagship HMD Global ar sosi cu procesor Snapdragon 875 și e posibil să se numească Nokia 10

1.947 ori
<b>Viitorul flagship HMD Global ar sosi cu procesor Snapdragon 875 și e posibil să se numească Nokia 10</b>A trecut ceva vreme fără vreun zvon despre un Nokia 9.3 Pureview şi pare tot mai improbabilă lansarea sa în 2020. În schimb au început să apară informaţii despre un aşa numit Nokia 10, cu procesor

A trecut ceva vreme fără vreun zvon despre un Nokia 9.3 Pureview şi pare tot mai improbabilă lansarea sa în 2020. În schimb au început să apară informaţii despre un aşa numit Nokia 10, cu procesor Snapdragon 875 la bord. Acest flagship este aşteptat în 2021 şi avem detalii mai jos.

Cei de la Nokiamob au aflat de la sursele lor că următorul flagship va fi Nokia 10. Procesorul Snapdragon 875 va fi anunţat pe 1 decembrie, iar Xiaomi l-a arvunit deja pentru telefoanele sale. Abia în primăvara lui 2021 cred că vedem un telefon Nokia flagship. Conform precedentelor scăpări, acel telefon este aşteptat cu o cameră selfie decupată în ecran sau chiar sub ecran, dacă HMD va avea panourile aferente furnizate la timp.

Aşteptăm şi refresh rate de 120 Hz şi cititor de amprente în ecran. În spate vom primi o cameră Penta din nou, dar fără tehnologie Light şi cu lentile variate. Vom avea astfel o cameră principală, ultrawide, telephoto, senzor ToF şi altele. Au fost la un moment dat scăpări că vom vedea o cameră de 108 MP principală cu filmare 8K. Un memo intern HMD prezintă o colaborare strânsă cu Google şi serviciile sale. O propoziţie afirmă chiar că "Nokia e noul Pixel pentru fiecare categorie de preţ".

Personal aş vrea să văd un zoom optic 5X pe noul flagship, o baterie de 5000 mAh, un ecran mare, de 6.7 inch şi un design... original, dacă se poate. Nokia trebuie să vină cu inovaţie, ceva ce a părut să lipsească de când a început epoca HMD. Nokia însemna optica de top, acustica de top și design atractiv. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×