Vitezele de încărcare pentru Galaxy S22, S22+ și S22 Ultra sunt dezvăluite! Variantele Plus și Ultra primesc suport pentru alimentarea la 45W

5.177 ori
<b>Vitezele de încărcare pentru Galaxy S22, S22+ și S22 Ultra sunt dezvăluite! Variantele Plus și Ultra primesc suport pentru alimentarea la 45W</b>Samsung urmează să anunțe seria flagship Galaxy S22 pe 9 februarie. Chiar dacă majoritatea dotărilor sunt cunoscute deja, a mai rămas o necunoscută. Este vorba despre alimentarea acestor smartphone-uri. Ei bine, azi au fost dezvăluite și vitezele

Samsung urmează să anunțe seria flagship Galaxy S22 pe 9 februarie. Chiar dacă majoritatea dotărilor sunt cunoscute deja, a mai rămas o necunoscută. Este vorba despre alimentarea acestor smartphone-uri. Ei bine, azi au fost dezvăluite și vitezele de încărcare pentru Galaxy S22, S22+ și S22 Ultra, terminalele făcându-și apariția în baza de date UL (Demko). Detalii avem mai jos.

Telefoanele apar în baza de date mai sus menționată cu numerele de model SM-S901E (Galaxy S22), SM-S906E (Galaxy S22+) și SM-S908E (Galaxy S22 Ultra). Astfel, aflăm că variantele Plus si Ultra vor primi suport pentru alimentarea la 45W pe fir, în timp ce varianta Vanilla din serie se va alimenta la maxim 25W, asemeni predecesorului. Acest lucru e confirmat și de către faimosul zvonac Roland Quandt care a postat azi pe contul său de Twitter o imagine cu încărcătorul dedicat de 45W pregătit de către Samsung, cunoscut sub numele EP-T4510. 

Vă reamintesc că Galaxy S22 va sosi cu un display de 6.1 inch în diagonală, AMOLED, în timp ce Galaxy S22+ va avea parte de un panou de 6.6 inch, iar S22 Ultra unul de 6.8 inch în diagonală. Ele vor avea senzori de amprente integrați sub acest ecran cu refresh rate de 120Hz și CPU Exynos 2200 la interior în cazul variantelor comercializate în Europa. Modelul S22 Ultra va avea rezoluție Quad HD+, dar variantele Vanilla și Plus sosesc cu panouri cu rezoluție Full HD+.

Am aflat că Galaxy S22 va găzdui o baterie de 3700 mAh, în timp ce Galaxy S22+ va sosi cu una de 4500 mAh. Modelul Ultra aduce însă o baterie de 5000 mAh și va avea parte de un nou design, inspirat de modelele din seria Galaxy Note.

Primește slot dedicat pentru S-Pen în partea de jos, iar în ceea ce privește camerele, nu vom avea upgrade-uri mărețe față de predecesor. Vă reamintesc că aceste modele nu vor sosi cu încărcător în pachet. Astfel, în cazul în care doriți să le achiziționați, va trebui să cumpărați unul separat.

Mai multe detalii despre noua serie Galaxy S22 aveți și aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×