vivo V29 Pro a primit un teaser nou; Cele mai importante specificații sunt acum dezvăluite

920 ori
<b>vivo V29 Pro a primit un teaser nou; Cele mai importante specificații sunt acum dezvăluite</b>În luna martie a acestui an debuta vivo V27 Pro în China. La doar câteva săptămâni, practic, iată că ne pregătim de debutul modelului vivo V29 Pro. În mod normal ar trebui să așteptăm cel puțin 6 luni pentru un succesor, însă acest model sosește

În luna martie a acestui an debuta vivo V27 Pro în China. La doar câteva săptămâni, practic, iată că ne pregătim de debutul modelului vivo V29 Pro. În mod normal ar trebui să așteptăm cel puțin 6 luni pentru un succesor, însă acest model sosește mai devreme decât ne-am aștepta. Compania a oferit deja teasere și pare a fi vorba despre un model care sosește la nivel global. Azi aflăm specificațiile telefonului.

Despre seria vivo V29 am scris recent, atunci când erau deja disponibile câteva informații cu privire la telefoanele din acest lineup. Varianta Pro a rămas ușor în umbră până azi, însă. Se pare că o pagină web oficială a fost creată pentru acest telefon în Malaezia, iar o parte din dotări sunt acum cunoscute.

vivo V29 Pro primește un display OLED curbat, de 6.7 inch în diagonală, cu refresh rate de 120Hz și rezoluție Full HD+. În spate vom primi o cameră principală de 64 MP, iar în față un senzor selfie de 50 MP. Telefonul vine cu baterie de 5000 mAh, suportă alimentare la 66W și va sosi în configurație de top cu 12 GB RAM și 256 GB de stocare.

E posibil ca telefonul să primească același panou disponibil pe modelul vivo V27 Pro, însă au loc upgrade-uri la nivel de cameră (64 MP vs 50 MP în cazul predecesorului), iar bateria lui V29 Pro este mai mare. Totodată, smartphone-ul ar urma să sosească cu Android 13 și interfața Funtouch OS 13 aplicată peste. Nu e încă clar ce CPU vom primi sub capotă. Predecesorul aducea un Dimensity 7200 de la MediaTek.

Seria vivo V29 sosește în iunie și știm că va include un model Lite, Pro și de bază. Varianta Lite a avut parte de o scăpare recent și știm la ce să ne așteptăm. El va aduce ecran AMOLED de 6.78 inch, cu rezoluție FHD+ și refresh rate de 120Hz. SUb capotă se află un procesor Snapdragon 695, 8 GB de RAM, 128 GB de stocare, dar și slot microSD.

Acum că privesc spre aceste specificații, e posibil ca vivo V29 Lite să sosească la nivel global sub forma unei variante rebranduite de vivo Y78. Telefonul tocmai a debutat în Singapore și vine cu aceste specificații. Ar aduce corp din policarbonat, panou curbat, cameră de 64 MP cu deschidere F/1.8 în partea din spate și OIS. Ar primi baterie de 5000 mAh, iar alimentarea se va realiza la 44W pe fir.

Aflăm mai multe detalii în luna iunie, după lansarea oficială.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×