vivo va anunța noua versiune a interfeței OriginOS pe 9 decembrie; Ar urma să fie numită „Ocean” (Teaser)

1.140 ori
<b>vivo va anunța noua versiune a interfeței OriginOS pe 9 decembrie; Ar urma să fie numită „Ocean” (Teaser)</b>Bănuiesc că știți deja că majoritatea producătorilor Android au interfețe custom, special dezvoltate pentru telefoanele lor. Așa cum Xiaomi are MIUI, Samsung are One UI, iar telefoanele OPPO vin cu ColorOS, vivo are propria interfață denumită OriginOS

Bănuiesc că știți deja că majoritatea producătorilor Android au interfețe custom, special dezvoltate pentru telefoanele lor. Așa cum Xiaomi are MIUI, Samsung are One UI, iar smartphone-urile OPPO vin cu ColorOS, vivo are propria interfață denumită OriginOS

Compania chineză și-a făcut intrarea și în România la începutul acestui an, însă la nivel internațional telefoanele sale nu vin cu OriginOS, ci mai degrabă cu o interfață apropiată de Android stoc, Funtouch OS. Acest lucru s-ar putea schimba însă în viitor. Azi aflăm că noua versiune a interfeței vivo va sosi pe 9 decembrie și va fi numită „Ocean’”. Detalii avem mai jos.

Noul UI ar urma să fie bazat pe Android 12, iar compania a postat un teaser video recent prin care anunță că va fi prezentat pe 9 decembrie. Pe lângă noile funcții din Android 12, ar aduce și opțiuni noi, inclusiv o metodă de a transfera wireless fișiere pe PC-uri. Totuși, mlte dintre elemente vor fi păstrate, existând mulți fani vivo care apreciază multitasking-ul din OriginOS și widget-urile dinamice. 

Compania ar urma să lanseze o variantă beta a UI-ului în 10 zile, însă doar în China. Pe lista de modele se află flagship-uri, dar și modele iQOO și din seria S. Iată telefoanele care ar urma să primească curând noul UI:

  • vivo X70
  • vivo X70 Pro
  • vivo X70 Pro+
  • vivo X60
  • vivo X60 Pro
  • vivo X60 Pro+
  • vivo S9
  • vivo S10
  • vivo S10 Pro
  • vivo iQOO 8 Pro
  • vivo iQOO 8
  • vivo iQOO 7

Observ că trailer-ul este în engleză, chiar dacă vorbim despre o companie chineză, iar locația de filmare este renumitul Times Square din New York. Aș zice că e posibil ca interfață să debuteze în viitor și la nivel global. De remarcat și faptul că s-ar schimba nomenclatura, iar noul UI s-ar numi „OriginsOS Ocean”. 

Vă reamintesc că noi am testat și flagship-ul vivo X60 Pro în vara acestui an și puteți vedea cum se prezintă telefoanele vivo comercializate în Europa la nivel de UI/UX în clipul de mai sus. Rămâne de văzut ce va anunța mai exact vivo pe 9 decembrie. Totuși, cred că vom mai rămâne la Funtouch OS o perioadă în Europa.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×