vivo se pregătește de lansarea unei noi serii de flagship-uri. Unul dintre cele mai așteptate modele este vivo X500 Pro Max, model ce a făcut încă un pas important înaintea debutului oficial. Smartphone-ul a fost certificat recent în Indonezia, semn că producătorul lucrează deja la distribuția sa pe piețele internaționale. Ce ne rezervă?
Dispozitivul a apărut în baza de date a autorității de certificare TKDN cu numărul de model V2610. Același cod fusese identificat anterior și în baza de date IMEI a GSMA, unde era asociat cu denumirea comercială vivo X500 Pro Max. Certificarea nu dezvăluie specificațiile telefonului, însă confirmă că lansarea se apropie.
Conform informațiilor apărute până acum, vivo X500 Pro Max ar urma să fie prezentat în China în luna septembrie, alături de celelalte modele din gama X500. Ulterior, telefonul este așteptat și pe piețele globale. Cu alte cuvinte, sunt șanse să îl putem cumpăra în viitor prin Amazon DE, modelele vivo fiind listate pe site-ul retailerului cu livrare gratuită în România.
La capitolul dotări, zvonurile indică un ecran OLED plat de 6.85 inch în diagonală, realizat cu tehnologie LIPO, cu rezoluție 2K și refresh rate de 144Hz. Configurația foto pare să fie unul dintre punctele forte ale smartphone-ului. În scăpări e menționată o cameră principală de 50 MP cu senzor LOFIC, alături de o cameră telephoto periscopică de 200 MP, dar și un senzor ultrawide de 50 MP.
Autonomia promite să fie, de asemenea, un punct atractiv. Sursele vorbesc despre o capacitate de cel puțin 7000 mAh și tehnologie Siliciu-Carbon, ceea ce va plasa terminalul printre flagship-urile cu cele mai generoase baterii de pe piață. Sub capotă, vivo X500 Pro Max ar urma să primească noul cipset MediaTek Dimensity 9600.
Pentru moment vivo nu a dezvăluit teasere oficiale cu privire la acest nou lineup și nu avem nici dată clară de debut. Seria va fi prezentată în China undeva în toamnă, iar ulterior anumite modele din lineup vor ajunge la nivel global, în frunte cu noul vivo X500 Pro Max.
