Cei de la vivo au planuri mari pentru acest final de an, fiind vehiculat faptul că în perioada următoare vom vedea lansat noul pliabil vivo X Fold S și ca în decembrie să apară în magazine, cel puțin pe piața din China, modelul vivo X90. Azi avem detalii despre acesta din urmă, sau mai bine zis despre varianta sa Pro care aduce lucruri interesante sub capotă.
Pentru început, așa cum sugerează și titlul postării de față, vivo X90 Pro este așteptat cu procesor Snapdragon 8 Gen2, cipset pe care Qualcomm plănuiește să îl anunțe undeva pe final de noiembrie sau început de lună decembrie, în cadrul evenimentului anual pe care îl organizează în Hawai.
Nu este singura noutate, pentru că vivo pregătește și implementarea unui senzor foto de 1 inch, similar lui Sony IMX989 văzut pe Xiaomi 12S Ultra. Vom avea și o cameră foto periscop inclusă în acest modul, iar pe lista de dotări se mai strecoară și o baterie de 5000 mAh care aparent va urca la o putere maximă de încărcare de 100W.
Există însă incertitudini legate de lansare, unele voci afirmând că seria X90 vine în trimestrul 2 din 2023, la fix un an de la seria X80, iar pe de altă parte sunt surse care vehiculează un debut mai timpuriu, în decembrie 2022, atunci când vine și rivalul Xiaomi 13 cu același procesor Snapdragon 8 Gen2.