vivo urmează să anunțe curând noi smartphone-uri midrange. Este vorba despre modele ca vivo Y22s și Y16. Cele două terminale și-au făcut recent apariția în postere promoționale, astfel că avem detalii privind specificațiile lor. Pare că vorbim despre telefoane midrange cu baterii generoase și funcție Virtual RAM în lumina reflectoarelor. Detalii avem în rândurile de mai jos.
Cele două terminale și-au făcut apariția în postere promoționale în Vietnam. vivo Y22 pare a fi modelul mai bine dotat, el urmând să aducă un procesor Snapdragon 680 4G, dar și 8 GB de memorie RAM. În plus, funcția sa Virtual RAM aduce încă 8 GB de memorie. Practic, terminalul va avea la dispoziție 16 GB de memorie RAM, din care 8 GB virtuali.
Vine cu baterie de 5000 mAh, iar alimentarea se realizează la 18W pe fir. Primește certificare IP54 împotriva prafului și a apei, iar în spate se află o cameră principală de 50 MP alături de una de 2 MP (posibil bokeh). În față găsim și o cameră selfie de 8 MP integrată în decupaj bulină.
Vivo Y16, pe de altă parte, ar aduce o cameră principală de 13 MP, dar și una de 2 MP (posibil bokeh). El ar aduce 4 GB de memorie RAM, iar funcția Virtual RAM adaugă încă 1 GB de memorie. Se încarcă la doar 10W, însă găsim aici o baterie generoasă de 5.000 mAh. Inima acestui model ar fi un CPU MediaTek Helio P35, iar terminalele ar aduce senzori pentru amprente integrați în butonul power on / off.
vivo Y22s ar sosi pe alb sau albastru gradient, iar Y16 ar urma să fie disponibil pe galben sau negru. Ne așteptăm să aducă corpuri din plastic, iar panourile acestor telefoane ar fi IPS LCD, modelul mai bine dotat, Y22s, aducând și refresh rate de 90Hz.
Nu e încă clar când vor debuta, dar pare că ele vor fi comercializate în primă fază în Vietnam.