Vești mari azi de la Vodafone. Operatorul și-a anunțat extinderea colaborării cu Google în spațiul european. Au fost anunțate azi 3 vești importante. Se pare că operatorul va începe să folosească serviciul de mesagerie RCS, care folosește tehnologie Google Jibe Cloud. De asemenea, smartphone-urile Pixel, smartwatch-ul Pixel Watch și căștile Pixel Buds vor ajunge în portofoliul Vodafone, dispozitivele marelui G. urmând a fi vândute direct de operator. Nu în ultimul rând, Android TV va fi adoptat drept platformă preferată pentru rularea serviciilor de televiziune oferite de către operator (Vodafone TV).
Mai jos avem detalii, dar mai întâi trebuie să îi mulțumim lui Vlad, unul dintre cititorii noștri, pentru că ne-a semnalat existența acestui comunicat emis recent de către Vodafone.
Având în vedere că Vodafone va vinde oficial produse Google, cele două companii vor oferi și suport oficial VoLTE / VoWiFi și 5G pentru smartphone-urile Pixel. În prezent este o problemă serioasă, deja semnalată de noi către operatorii din România. Am creat o petiție în acest sens și după cum vedem, lucrurile încep să se miște. Pare că acum mingea este în curtea altor operatori, precum Orange, Telekom și DIGI, care nu oferă încă suport privind aceste moduri de conectivitate pe telefoanele Google.
Dacă lucrurile nu se mișcă și în cazul celorlalți operatori, e posibil ca aceste neajunsuri să ducă la un număr foarte mare de portări din partea utilizatorilor Pixel, din rețelele mai sus menționate, spre Vodafone.
După anunțul Vodafone, am rămas cu 3 informații esențiale:
1. Aplicația prestabilă de mesagerie pentru smartphone-urile Android vândute de către Vodafone va fi Google Messages. Aceasta suportă standardul RCS și poate fi descărcată pe toate smartphone-urile Android, indiferent de model sau rețea. Permite primirea și trimiterea de fotografii de înaltă calitate, semnalează atunci când un mesaj e citit de către destinatar și oferă criptare end-to-end + un nivel înalt de securitate și confidențialitate. Poate fi văzut drept o alternativă iMessage pentru Android.
2. Smartphone-urile și purtabilele Google vor sosi în portofoliul Vodafone în 2023. Operatorul va vinde oficial telefoane din seria Pixel 7, dar și smartwatch-ul Pixel Watch și căști Pixel Buds. De asemenea, dispozitivele Google primesc suport oficial 5G în rețeaua Vodafone. Ceasul va putea folosi serviciul OneNumber, pentru a se conecta la LTE.
3. Vodafone va folosi Android TV ca platformă preferată pentru set-top box la nivelul întregului grup pentru serviciile Vodafone TV, permițând clienților să acceseze o gamă largă de divertisment prin VTV și, acum, să se bucure de mii de aplicații și jocuri disponibile pe Google Play prin interfața intuitivă Vodafone TV.
Mai merită menționat faptul că în comunicatul emis de către Vodafone sunt amintite 9 țări europene în care vor intra în vigoare noutățile. Cu toate acestea, nu știm încă dacă România se află printre acestea întrucât țările nu au fost menționate. Un lucru e sigur totuși, lucrurile se mișcă și sunt mari șanse ca telefoanele Pixel din rețeaua Vodafone România să primească suport oficial VoLTE, VoWiFi și 5G în următoarea perioadă.
După cum spuneam mai sus, mingea e acum în terenul celorlalți operatori. Astfel, rămâne de văzut ce vor face Orange, DIGI și Telekom în această privință întrucât riscă să piardă sute, poate chair mii de clienți care folosesc telefoane Google Pixel în România.
Până se lămuresc toate aspectele, vă invităm în continuare să semnați petiția creată de noi, dacă nu ați făcut-o încă. O găsiți aici!