Orange România are noutăți la mijloc de lună februarie 2026, moment în care anunță lansarea primului serviciu de internet fix prin 5G+ din România. Sunt oferite viteze de până la 1,5 Gbps, trafic nelimitat și prima lună cu 100% reducere, iar mai multe detalii despre beneficii și costuri aflăm din rândurile de mai jos.
Cel mai interesant aspect aici este că Orange oferă soluția plug-and-play, fără nevoie de instalare sau configurare. Dacă vrei, ai acces la internet cu viteze de până la 1500 Mbps în doar 5 minute de la intrarea în posesie a abonamentului, oriunde există semnal 5G/5G+.
Ca acoperire, Orange include tehnologia 5G/5G+ în 88 de orașe și împrejurimi, cât și în multe alte localități. Un studiu ANCOM a scos la iveală că Orange s-a menținut cea mai rapidă rețea mobilă din România, cu viteze medii de download de 95 Mbps, având în același timp cel mai rapid internet fix, cu viteze medii de download de 558 Mbps.
Revenind la internetul fix 5G+, acest serviciu costă 18 eur/lună + TVA, include router-ul 5G+ și oferă mai multe opțiuni extra pentru cei care își doresc acces la servicii de streaming și content online. Clienții pot include în pachet abonamente Netflix Basic, Standard sau Premium, HBO Max și YouTube Premium, acestea având prețuri promoționale pentru diverse perioade.
Ne bucurăm de trafic nelimitat și de prima lună gratuită. Dacă avem deja internet fix prin fibră sau abonament de mobil și alegem Net Fix 5G+, avem discount de 2 euro/lună fără TVA. Detalii extra găsești aici!



