În frenezia Apple de a tot scoate accesorii din cutie, ne întrebam când avea gigantul din Cupertino de gând să ne şi DEA accesorii. Ei bine, iată că se întâmplă ceea ce speculăm noi de mult că va avea loc: căşti AirPods sunt oferite ca bonus la achiziţionarea de iPhone 11... deocamdată doar în India.
Ne-am gândit de ceva vreme că ar fi cazul că Apple să înceapă să pună în cutiile sale AirPods în loc de EarPods, pentru a promova acest tip de căşti. Ei bine asta se întâmplă în India, dar oferta este limitată şi se aplică doar pe parcursul sărbătorii Diwali, poate cea mai mare de la indieni. Oferta începe pe 17 octombrie şi nu se ştie când se va termina. E şi o modalitate de a promova Apple Store-ul online din India, care tocmai a debutat şi doar prin el vine oferta.
E drept şi că Apple nu are cine ştie cota de piaţă în a doua cea mai populară ţară a lumii, dar în categoria ultra premium domina. Per total piaţa indiană e dominată de Xiaomi, iar Samsung e pe 2. Branduri ca Realme, Oppo, Vivo, OnePlus au tot încercat să îşi crească cota acolo. iPhone 11 costă 936 de dolari în India, iar o pereche de AirPods este 200 de dolari. OnePlus a tot mâncat din cota de piaţă Apple ca un Pac-Man înfometat de curry, deci Apple trebuie să vină cu ceva nou, mai ales că OnePlus 8T e și el pe țeavă.
iPhone 11 a fost cel mai bine vândut telefon de pe glob în prima jumătate a anului, deci e lesne de înţeles de ce Apple îl foloseşte ca deschizător de drumuri. Se zvoneşte şi că iPhone 12 şi SE ar urma să fie produse în India. Găsiți aici prețul AirPods pe plan local.