Săptămâna şi update-ul pentru WhatsApp, se pare, iar de data asta noutăţile sunt înţesate cu AI. Avem teme de chat cu AI, fotografii Live şi Motion, dar şi stickere noi şi scanner de documente pe Android. Hai să le luăm pe rând!
WhatsApp suportă acum Live Photos pe iOS şi Motion Photos pe Android, permiţându-le utilizatorilor să partajeze momente speciale, sub formă de fotografii în mişcare. Platforma de chat aduce şi teme generate cu AI, pe lângă cele default. Le poţi personaliza tu cum doreşti, de la pisici şi flori la roboţi. Poţi crea şi fundaluri pentru apeluri video dacă doreşti, adăugând chiar şi poze realizate de tine.
3 seturi de stickere îşi fac de asemenea apariţia: Fearless Bird, School Days şi Vacation. În plus, a apărut o funcţie de căutare în grupuri, care face mai facilă descoperirea de chat-uri. Poţi doar să scrii numele unui contact în tabul Chats şi WhatsApp va afişa toate grupurile în care se afla acea persoană.
WhatsApp a adăugat şi un scanner de documente pentru Android, permiţându-le utilizatorilor să scaneze, să facă crop şi să salveze documentele direct din aplicaţie. Această funcţie e deja prezenţa pe iOS de ceva vreme. Ar trebui să primiţi toate funcţiile noi până în noiembrie, zic eu.