Windows 11 va primi suportul pentru aplicaţii Android în februarie; Iată cum le poţi încerca chiar acum

1.912 ori
<b>Windows 11 va primi suportul pentru aplicaţii Android în februarie; Iată cum le poţi încerca chiar acum</b>Una dintre cele mai apreciate funcţii din Windows 11 este una.... care nu a fost activată încă. E vorba despre posibilitatea de a rula aplicaţii Android pe terminale cu Windows 11, care aparent va sosi începând cu luna februarie. Mai jos aflaţi cum..

Una dintre cele mai apreciate funcţii din Windows 11 este una.... care nu a fost activată încă. E vorba despre posibilitatea de a rula aplicaţii Android pe terminale cu Windows 11, care aparent va sosi începând cu luna februarie. Mai jos aflaţi cum puteţi încerca asta chiar acum.

Microsoft a prezentat Windows 11 în iunie 2021 şi promitea pe atunci să aducă suport nativ pentru aplicaţii Android prin intermediul lui Amazon App Store. Insiderii şi beta testerii au avut ocazia să încerce aceasta funcţionalitate în octombrie 2021 în SUA. Acum aflăm că un preview public debutează în februarie. Proiectul i-a adus laolaltă pe Amazon, Microsoft şi Intel, iar aplicaţiile vor rula pe baza unui subsistem bazat pe AOSP (Android Open Source Project) versiunea 11. 

Update-ul pregătit de MS pentru luna viitoare aduce pe Windows 11 o îmbunătăţire la nivel de taskbar, cu call mute şi unmute, partajare mai facilă a ferestrelor, meteo în taskbar, dar şi două aplicaţii cu design nou, Notepad şi Media Player. 

Şi iată cum puteţi încerca chiar acum aplicaţiile Android pe un PC cu Windows 11:

  • Computerul trebuie să fie înscris pe canalele Dev sau Beta. Puteţi să vă înregistraţi aici
  • Iată şi cerinţele minime: CPU de 1 GHz sau mai rapid, cu cel puţin 2 nuclee, cel puţin 4 GB RAM, minim 64 GB stocare şi suport TPM 2.0, UEFI, Secure Boot. Ecran 720p minim şi DirectX 12.
  • Computerul trebuie să aibă virtualizarea activată pentru BIOS/UEFI
  • Trebuie să rulaţi cea mai nouă versiune de Microsoft Store, minim 22110.1402.6.0
  • Regiunea trebuie să fie setată pe SUA pentru PC
  • Aveţi nevoie de un cont Amazon de SUA pentru Amazon AppStore

Vă aşteptam cu feedback în comentarii.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×