Xiaomi 13, 13 Pro și 13 Lite sosesc la nivel global în cadrul MWC 2023; Randări detaliate ale telefoanelor au ajuns pe web

4.475 ori
<b>Xiaomi 13, 13 Pro și 13 Lite sosesc la nivel global în cadrul MWC 2023; Randări detaliate ale telefoanelor au ajuns pe web</b>Xiaomi a confirmat recent că pe 26 februarie are loc lansarea seriei Xiaomi 13 la nivel global. Asta înseamnă că telefoanele vor fi expuse în cadrul MWC 2023. Totuși, a fost confirmat doar debutul lui Xiaomi 13 Pro momentan, flagship-ul axat pe fotografie

Xiaomi a confirmat recent că pe 26 februarie are loc lansarea seriei Xiaomi 13 la nivel global. Asta înseamnă că telefoanele vor fi expuse în cadrul MWC 2023. Totuși, a fost confirmat doar debutul lui Xiaomi 13 Pro momentan, flagship-ul axat pe fotografie din portofoliul companiei. Azi apar informații cu privire la alte două modele. E vorba despre Xiaomi 13, dar și despre Xiaomi 13 Lite. Și-au făcut apariția în randări detaliate, cu iz oficial, iar detalii avem în rândurile ce urmează!

După cum putem observa, apar aici Xiaomi 13, 13 Pro, dar și 13 Lite. Despre primele două avem informații deja, fiind terminale lansate la sfârșitul anului 2022 în China. Apare însă și Xiaomi 13 Lite aici, model care pare o variantă rebranduită a lui Xiaomi CIVI 2. Astfel, el ar aduce un sistem de notificări similar cu cel disponibil pe iPhone 14 Pro, având un decupaj pilulă ce include două camere selfie în partea frontală. 

El va avea display de 6.55 inch în diagonală, curbat, cu refresh rate de 120Hz și rezoluție Full HD+. Primim procesor Snapdragon 7 Gen 1, 12 GB de memorie RAM LPDDR4x, 256 GB de stocare, dar și o baterie de 4500 mAh. Se încarcă la 67W pe fir, iar în spate vom găsi o cameră de 50 MP. În față primim un setup selfie format din doi senzori a câte 32 MP. 

Xiaomi 13 și 13 Pro au debutat deja, iar toate detaliile cu privire le acestea sunt cunoscute. Vin cu procesor Snapdragon 8 Gen 2, au senzori foto de top în partea din spate, iar varianta Pro beneficiază de alimentare la 120W pe fir. Seria Xiaomi 13 va rula Android 13 și vor aduce noua interfață MIUI 14.

Debutul are loc pe 26 februarie, iar toate modelele vor fi prezentate în cadrul târgului tehnologic MWC 2023, organizat în Barcelona.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×