Xiaomi 13 primește teasere și randări oficiale înainte de lansare! Vine cu tehnologie Nano Skin împotriva prafului și murdăriei

1.809 ori
<b>Xiaomi 13 primește teasere și randări oficiale înainte de lansare! Vine cu tehnologie Nano Skin împotriva prafului și murdăriei</b>Lansarea seriei Xiaomi 13 a fost amânată, lineup-ul trebuind inițial să debuteze pe 1 decembrie. Totuși, moartea Secretarului General de Stat Jiang Zemin a făcut compania să anuleze debutul. Azi aflăm însă că lineup-ul va fi prezentat oficial pe 11

Lansarea seriei Xiaomi 13 a fost amânată, lineup-ul trebuind inițial să debuteze pe 1 decembrie. Totuși, moartea Secretarului General de Stat Jiang Zemin a făcut compania să anuleze debutul. Lineup-ul va fi prezentat oficial pe 11 decembrie, iar Xiaomi a anunțat o serie de noutăți ce vor sosi cu noua generație de flagship-uri. Avem randări oficiale pentru noile modele din lineup și aflăm că ele vor primi tehnologie Nano Skin, corpul acestora fiind mai rezistent la praf și murdărie. Detalii avem în rândurile de mai jos.

Avem acum randări oficiale ale smartphone-urilor, designul vehiculat fiind confirmat. Varianta vanilla din lineup aduce margini drepte și display plat, în timp ce modelul Pro vine cu display și margini curbate. Xiaomi a postat un teaser pentru tehnologia Nano Skin aplicată în cazul corpurilor telefoanelor. Este vorba despre un finisaj ce face telefonul mai rezistent la praf și mai ușor de curățat, inclusiv în cazul urmelor de vopsea

Vă reamintesc că Xiaomi 13 va fi un flagship compact. El va primi un display E6 AMOLED cu refresh rate de 120Hz, de 6.36 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+. Bateria sa ar avea 4500 mAh, iar în spate s-ar afla o cameră de 50 MP wide, una de 12 MP ultrawide și una de 10 MP telephoto.

În schimb, modelul Pro ar aduce un display de 6.73 inch în diagonală cu rezoluție QHD+ și rată de refresh de 120Hz. El ar aduce baterie de 4820 mAh și încărcare la 120W pe fir + alimentare la 50W wireless. Se vehicuelază că ar fi vorba despre un „succesor spiritual” pentru Xiaomi 12S Ultra, telefonul urmând să vină cu senzor foto Sony de 1 inch.

În plus, în spate s-ar afla și un senzor ultrawide, dar și unul telephoto, ambele de 50 MP. Ambele modele vor avea la interior procesoare de nouă generație de la Qualcomm - Snapdragon 8 Gen 2, dar și optică dezvoltată în colaborare cu LEICA.

Nu avem încă prea multe detalii legate de MIUI 14, însă noua interfață ar urma să fie prezentată tot pe 11 decembrie. Noile flagship-uri vor sosi în Europa la începutul anului 2023.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×