Mâine, 26 septembrie, urmează să debuteze seria de telefoane Xiaomi 13T. Ei bine, varianta de bază din acest nou lineup și-a făcut apariția subit într-un video unboxing recent. Avem chiar două clipuri, unul scurt ce apare pe Instagram, pe pagina serra_tech, cât și un unboxing mai detaliat încărcat pe YouTube de către Vy Vo Xuan. Cel din urmă include benchmark-uri, mostre foto, teste audio și chiar de gaming. Mai jos avem detalii.
Sunt deja multe detalii cunoscute cu privire la Xiaomi 13T. Este un model high midrange ce beneficiază de optică LEICA și împarte design-ul impunător cu varianta Pro din serie. Dacă ești curios de performanța sa, află că terminalul a obținut un scor de 864.880 puncte în AnTuTu 10. Varianta de bază va primi spate din sticlă, dar sunt șanse mari să avem aici margini fabricate din policarbonat.
Primim totuși certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf. O veste bună e și faptul că primim în cutie atât un alimentator de 67W, cât și o husă transparentă.
Are display-ul AMOLED de 6.67 inch cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 144Hz, 8 GB RAM și 256 GB de stocare în configurație standard. Sub capotă se află un procesor MediaTek Dimensity 8200 Ultra, iar terminalul vine cu baterie de 5000 mAh, iar alimentarea se realizează la 67W pe fir. Legat de camere, telefonul are o cameră selfie de 20 MP, iar în spate descoperim un setup ce implică un senzor principal de 50 MP, unul ultrawide de 12 MP și o cameră telephoto de 50 MP.
Avem și un test foto-video spre finalul clipului, acolo unde observăm mostre low-light destul de reușite.
Xiaomi 13T și 13T Pro vor debuta oficial mâine la nivel global, în cadrul unui eveniment special. Telefoanele au avut parte de o scăpare importantă zilele trecute, chiar în România. Am aflat astfel ca varianta de bază ar sosi la un preț recomandat de 3299 lei, iar modelul Pro ar costa 4699 lei. Rămâne totuși de văzut dacă vor exista și oferte de precomandă, de obicei compania organizează astfel de promoții la debutul noilor modele.