Xiaomi 16 apare în prima imagine detaliată; Surprize... minime!?

1.774 ori
<b>Xiaomi 16 apare în prima imagine detaliată; Surprize... minime!?</b>Xiaomi 16 a primit surprinzător de multe scăpări, pentru un telefon aşteptat să ajungă în Europa abia în 2026. Va debuta în China în septembrie 2025, profitând de lansarea prematură a procesorului Snapdragon 8 Elite 2

Xiaomi 16 a primit surprinzător de multe scăpări, pentru un telefon aşteptat să ajungă în Europa abia în 2026. Va debuta în China în septembrie 2025, profitând de lansarea prematură a procesorului Snapdragon 8 Elite 2. Ca de obicei Xiaomi va fi prima cu acest CPU Qualcomm, iar azi vedem şi prima imagine cu noul telefon.

Xiaomi 16

Ca design nu văd mari schimbări faţă de Xiaomi 14 şi 15. În continuare avem un design plat, cu o cameră cu modul ce va fi dojenit de hateri că o "plită". Observ totuşi că partea de jos a spatelui a primit o tentă gri acum şi un logo Xiaomi mai pronunţat. Parcă s-a mărit şi mai mult modulul foot, în vreme ce ecranul are muchii şi mai înguste. Xiaomi 16 e puţin mai gros decât ne aşteptam, în epoca lui Galaxy S25 Edge şi iPhone 17 Air.

Xiaomi 16

Se păstrează şi logo-ul Leica pe spate, deci avem iar optică Leica, de la "floating lens", la filtre speciale, sunetul shutter, culorile şi efectele trademark. Snapdragon 8 Elite va aduce un salt de performanţă de 25% la nivel de CPU şi 30% la nivel de GPU. Acest flagship va avea un ecran plat, cu diagonală între 6.32 şi 6.36 inch, cu muchii ultrasubţiri. La interior, în ciuda unui format relativ mignon se va afla o baterie uriaşă, de 6800 mAh, care se încarcă la 100W. Ca o comparaţie, Xiaomi 15 avea o baterie de 5400 mAh, cu încărcare la 90W. 

Ar trebui să mai primim şi o cameră tripla, cu 3 senzori de 50 de megapixeli, inclusiv una periscop telephoto.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×