În vreme ce noi, în România nu am pus încă mâna pe Xiaomi 17 oficial şi aşteptăm un 17 Ultra abia pe la MWC, pe web au început să apară detalii despre Xiaomi 17T. Tradiţional T-urile apar toamna, în preajma lui IFA sau după. Dar lansările s-au tot decalat în ultima vreme.
Ca reminder, Xiaomi 15T şi Xiaomi 15T Pro au debutat în septembrie 2025, iar acum deja se lucrează la succesori. Aceeaşi sursă care a propagat informaţii despre POCO X8 Pro şi POCO X8 Pro Max a revenit cu detalii despre Xiaomi 17T. Aparent informaţiile apar în codul sursă pentru HyperOS 3. Ei bine, aflaţi că Xiaomi 17T vine cu fix aceleaşi specificaţii de cameră ca şi predecesorul.
Adică o cameră principală de 50 de megapixeli, cu stabilizare optică, una de 50 de megapixeli telephoto cu zoom optic 2X. În cele din urmă, aduce şi o cameră ultrawide de 12 MP. Apoi, avem parte de o baterie de 6500 mAh, cu încărcare la 67W pe fir. E un salt de 1000 mAh faţă de Xiaomi 15T, dar încărcarea a rămas la fel. Procesorul este un MediaTek Dimensity 9400, upgrade de la Dimensity 8400 pe Xiaomi 15T.
Acest CPU e înrudit cu Dimensity 9400+, găsit pe tabletele Samsung Galaxy Tab S11 Ultra. Aşteptăm şi alte scăpări şi eventual funcţii noi legate de cameră şi Leica.


