Xiaomi 18 Pro are toate șansele să nu vină în Europa, dacă ne luăm după strategia celor de la Xiaomi pentru seria 17. Și cred că și 14 și 15, dacă îmi amintesc eu bine. Modelele Pro și Pro Max au rămas doar în China, iar azi aflăm ce pierdem, mai precis ce ne aduce Xiaomi 18 Pro ca dotări.
Așteptările sunt ca Xiaomi să dezvăluie în septembrie seria de telefoane flagship Xiaomi 18, cel puțin în China. Xiaomi 18 Pro ar veni cu ecran în spate și chiar cu Privacy Display, deși unele surse contestă aceste zvonuri. Pe Weibo, între timp, scrie Digital Chat Station, care afirmă că Xiaomi 18 Pro are același ecran ca predecesorul, dar și că Xiaomi 18 Pro Max.
Va avea muchii înguste, cititor de amprente ultrasonic, plus un procesor de 2 nanometri Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 6. Bateria va fi și mai mare, încărcarea este de 100 W pe fir și avem și încărcare wireless rapidă. În spate găsim o cameră duală cu doi senzori de 200 MP, iar cel puțin una dintre ele are un senzor de aproape 1 inch. Și Xiaomi 18, 18 Pro și 18 Pro Max vor avea camere triple la bord, iar modelele Pro au camere duale de 200 MP. Cel standard are doar una.
Xiaomi 18 Pro merge pe ruta unei camere principale SmartSens cu tehnologie LOFIC, una de 50 MP ultrawide lângă ea și o cameră periscop telephoto de 200 MP ca să întregească pachetul. Bateria ar fi de 7000 mAh, iar ecranul din spate va fi mai versatil și va primi AI.
