După banarea Huawei de către SUA mai multe companii au avut de câștigat în ceea ce privește numărul de vânzări și cota de piață. Xiaomi este unul dintre producătorii chinezi asupra cărora fanii Huawei s-au îndreptat din cauza lipsei serviciilor Google. Acest lucru se poate vedea foarte clar din statistici, compania chineză înregistrând în acest an cu 83% mai multe vânzări față de aceeași perioadă a anului trecut. Aflăm astăzi că Xiaomi a reușit să depășească Apple în topul producătorilor globali, ajungând chiar pe locul 2 în trimestrul al doilea din acest an. Avem detalii ai jos.
Studiul este realizat de Canalys, iar după cum putem vedea, trimestrul 2 al anului 2021 a fost unul excelent pentru Xiaomi. Compania chineză are o cotă de piață de 17%, în timp ce Apple se situează la 14%, iar Samsung la 19%. Chiar dacă compania sud-coreeană și-a păstrat poziția momentan, trimestrul 3 s-ar putea să fie surprinzător întrucât cele două companii concurează cot la cot acum. Oppo și VIVO își păstrează locurile 3 și 4, după cum ne-au obișnuit, dar au avut și ele parte de creșteri de 27%, respectiv 28% în acest an.
Ben Stanton, Canalys Research Manager spune că succesul Xiaomi se datorează prețurilor terminalelor sale. El spune că în general smartphone-urile companiei sunt între 40% și 75% mai ieftine față de variante apropiate ca specificații de la companiile rivale (Apple și Samsung). De asemenea, Xiaomi lansează și terminale premium (a se citi mai scumpe) care chiar au succes în rândurile utilizatorilor.
Cei de la Canalys sunt de părere că Xiaomi are mari șanse să depășească Samsung în viitor. Creșterea de 83% într-un singur an este cu adevărat spectaculoasă.


