Xiaomi a ţinut o conferinţă de presă pe 28 august 2025, în cadrul căreia a prezentat în sfârşit HyperOS 3.0. E vorba despre sistemul aplicat peste Android 15 şi ulterior şi 16, cu o interfaţă custom. Aflaţi şi ce telefoane vor primi în premieră update-ul şi când, dar şi funcţiile acestui nou HyperOS mai jos.
Design și Super Island
Noul HyperOS aduce iconuri noi, o nouă bară status şi Super Island, un soi de Dynamic Island de pe iOS, despre care am scris aici. Super Island e cam ca Dynamic Island şi oferă informaţie contextuală în jurul decupajului pentru cameră. Asta pentru aplicaţiile care se transformă în timp real: rezervări, livrări de mâncare, playback media. Diferenţa e că Super Island rămâne activ în panoul de notificări.
Noul software primeşte şi iconuri noi, care sunt mai simple şi un stil similar cu iOS, dar atenţie iOS 18 şi nu 26. Avem şi grila Home ajustabilă şi bara status regândită. Până şi aplicaţia Dialer a primit un design nou. Avem şi lockscreen cinematic, wallpaper generat cu AI, lockscreen şi wallpaper editabile din acelaşi loc. Albumul foto a fost reorganizat, cu căutare inteligentă în 10 categorii şi zona dedicată pentru animale de companie.
Performanţă și AI
HyperOS 3.0 aduce un mecanism hot swappable de programare şi graphics scheduling. Astfel aplicaţiile pornesc cu 21% mai rapid decât la HyperOS 2.0. Performanţa la playback video e superioară cu 10%, iar frame rate-ul la jocuri cu 15%. Asistentul Super XiaoAI aduce şi sugestii inteligente, în funcţie de context.
LLM-uri legate de la peste 80 de aplicaţii şi 1000+ funcţii până la final de septembrie. Screen Circle aduce cu Circle to Search şi oferă acţiuni instant pentru ce încercuieşti pe ecran: căutare, traducere sau partajare.
Siguranţă și altele
Pe partea de securitate, avem criptare post-cuantică, Find My Device chiar şi offline şi autentificare dual factor pentru conturi. Permisiunile au noi controale şi funcţii. Apare şi o nouă modalitate de a te conecta la iPhone, iPad şi Mac pentru transferuri mai rapide şi eficiente. Fix cum am văzut recent la HONOR, OPPO şi OnePlus.
Pe computere permite deschiderea a până la 6 aplicaţii mobile simultan, iar pe tablete are noi opţiuni split screen şi latență redusă la scris de mână. Pe purtabile aduce vlog assistant, transfer al pulsului pe alt device şi navigare smart. Pe TV-uri vine cu remindere smart pentru evenimente şi Multi Screen.
Iată timeline-ul de actualizări pentru telefoanele şi tabletele Xiaomi, la HyperOS 3.0 cel mai probabil pentru piața chineză:
29 august:
- Xiaomi 15 Ultra
- Xiaomi 15S Pro
- Xiaomi 15 Pro
- Xiaomi 15
- Redmi K80 Pro
- Redmi K80 Extreme Edition
- Xiaomi Pad 7S Pro 12.5
- Xiaomi Pad 7 Pro
- POCO F7
- POCO F7 Pro
- POCO F7 Ultra
17 Septembrie:
- Xiaomi MIX Flip 2
- Redmi K80
- Xiaomi Pad 7 Ultra
- Xiaomi Pad 7
- Redmi K Pad
- Xiaomi TV S Pro Mini LED 2025 series
- Xiaomi TV S Pro Mini LED series
30 septembrie:
- Xiaomi MIX Fold 4
- Xiaomi MIX Flip
- Xiaomi 14 Ultra/Titanium Special Edition
- Xiaomi 14 Pro/Titanium Special Edition
- Xiaomi 14
- Redmi K70 Pro
- Redmi K70 Extreme Edition
- Redmi K70
- Redmi K70E
- Xiaomi Pad 6S Pro 12.4