Smartphone-ul Xiaomi cu procesor MediaTek Dimensity 1000+ va opta pentru ecran IPS LCD cu rată de refresh de 144Hz

2.187 ori
<b>Smartphone-ul Xiaomi cu procesor MediaTek Dimensity 1000+ va opta pentru ecran IPS LCD cu rată de refresh de 144Hz</b>Între lansări de noi telefoane Redmi la nivel global (ba chiar și local), lansări de aspiratoare robot sau inițiative de concerte online precum #MyHouseParty descoperim că cei de la Xiaomi

Între lansări de noi telefoane Redmi la nivel global (ba chiar și local), lansări de aspiratoare robot sau inițiative de concerte online precum #MyHouseParty descoperim că cei de la Xiaomi lucrează și la alte produse interesante. Astăzi apar în online detalii despre un viitor smartphone al companiei care va impresiona mai ales prin display-ul cu rată de refresh superioară.

Informațiile sosesc prin intermediul leaker-ului chinez DigitalChatStation de pe Weibo care a aflat recent informații despre planurile Xiaomi din perioada următoare. Acestea includ și lansarea unui smartphone cu ecran IPS LCD de 144Hz și procesor MediaTek Dimensity 1000+ la interior. 

Xiaomi

Ce-i drept am mai auzit asemenea speculații recent, fiind vehiculate în online denumirile Redmi Note 10, respectiv Redmi H. Nu uităm că pe piață avem deja un smartphone cu acest procesor Dimensity 1000+, fiind vorba despre Vivo iQOO Z1 - acesta sosind fix cu ecran 144Hz, suport 5G dual-SIM și 8 GB RAM la pachet. 

Costă doar 280 de euro în configurația de bază și în cazul în care aveți nevoie de un reminder, MediaTek Dimensity 1000+ este un cipset octa-core dezvoltat pe seama procesului de 7nm. Cât de curând va debuta un model Xiaomi echipat cu această soluție CPU rămâne de văzut, dar numărul de zvonuri în creștere nu poate decât să confirme existența sa. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×