Xiaomi Mi 10 Ultra ar putea fi primul telefon comercial cu cameră ascunsă în ecran; Vedem şi randări ale spatelui, cu camera cu zoom 120X

8.029 ori
<b>Xiaomi Mi 10 Ultra ar putea fi primul telefon comercial cu cameră ascunsă în ecran; Vedem şi randări ale spatelui, cu camera cu zoom 120X</b>Am mai aflat recent şi că Xiaomi Mi 10 Ultra va fi o ediţie specială de telefon, poate chiar una concept disponibilă în cantităţi foarte limitate. Va avea inclusiv o variantă cu spate ceramic şi una cu spate transparent şi va aduce până la 16 GB RAM.

În ultima săptămână s-a ivit pe Internet o nouă versiune de telefon Xiaomi Mi 10. În prima fază a fost cunoscut că Xiaomi Mi 10 Pro Plus şi apărea cu o cameră uriaşă în spate, judecând după decupajele din husele sale. Apoi pe final de săptămâna am aflat că smartphone-ul va fi unul aniversar, se va numi Xiaomi Mi 10 Ultra şi va debuta pe 11 august. Acum vedem şi noi randări şi aflăm o premieră legată de cameră sa selfie.

Am mai aflat recent şi că Xiaomi Mi 10 Ultra va fi o ediţie specială de telefon, poate chiar una concept disponibilă în cantităţi foarte limitate. Va avea inclusiv o variantă cu spate ceramic şi una cu spate transparent şi va aduce până la 16 GB RAM. Revenind la zvonul despre camera selfie, analistul Ross Young de la DisplaySearch afirmăXiaomi Mi 10 Ultra ar putea fi primul smartphone comercial cu camera selfie integrată în ecran.

Xiaomi Mi 10 Ultra

El a postat acest detaliu ca răspuns la teaserul lui Ice Universe, care a promis că "Mi 10 Ultra va şoca lumea". Personal sunt şocat că după un an şi câteva luni de dezvoltare, research şi demo-uri cu prototipuri ale celor de la Oppo, ei nu sunt primii cu telefon cu camera în display. Pe Mi 10 Ultra îl mai aşteptăm şi cu ecran AMOLED cu refresh rate de 120 Hz, încărcare la 100W sau poate mai mult, dar şi o cameră telephoto de nouă generaţie.

Xiaomi Mi 10 Ultra

Trecem acum şi la randările de pe Techway, care ne prezintă un nou modul de cameră, dar nu aşa mare cum îl dădeau decupajele din husa. Vedem o cameră periscop cu zoom 120X în spate, în cadrul unui setup quad, dar şi un spate transparent de telefon prin care se văd componentele (sau skin dbrand ca la OnePlus Nord). Randările sunt foarte convingătoare, deci tindem să le dăm crezare. Aflăm mai multe pe 11 august!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×