Xiaomi nu a renunţat la unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale sale: propriul procesor pentru terminale mobile. Odată cu evenimentul de lansare a lui Xiaomi 12 de pe 28 decembrie şi-a făcut apariţia şi Surge P1, a treia generaţie de CPU dezvoltat in house de către companie.
Primul SoC creat de gigantul chinez a fost Surge S1, care apărea în 2017 pe telefonul Xiaomi Mi 5C. Al doilea a fost un cip ISP (procesor de semnal de imagine), Surge C1, care a sosit în acest an pe Mi Mix Fold. Acum Surge P1 ajunge pe Xiaomi 12 Pro, conform CEO-ului companiei, Lei Jun. Cipul este rezultatul a 18 luni de cercetare şi dezvoltare şi este implicat în procesul de încărcare a bateriei telefonului la 120W.
Aşa cum probabil ştiţi deja, Xiaomi 12 Pro se încarcă pe fir la 120W, iar pe hârtie promite că bateria de 4600 mAh ajunge la 100% în 18 minute. Ei bine pentru a crea o baterie cu o singură celulă şi nu două celule capabilă de o încărcare aşa rapidă, acest cip Surge P1 a fost vital. Are rolul de management al încărcării, de monitorizare a voltajului, amperajului, uzurii bateriei şi de protecţie contra supraîncărcării, scurt circuitului şi supraîncălzirii.
În trecut o baterie cu o singură celulă şi sistem fast charge avea nevoie de un circuit cu 5 "pompe de încărcare" diferite, pentru a converti voltajul de 20V de la inpt în 5V pentru bateria telefonului. Acele pompe şi circuitul aferent generau foarte multă căldură. Acel sistem a fost depăşit prin dezvoltarea a două cipuri inteligente pentru încărcare şi integrarea lor pe Surge P1. Ele preiau rolul şi structura acelor pompe de încărcare şi convertesc curentul de input cu voltaj ridicat în cel necesar pentru alimentarea bateriei.
Surge P1 are un rol important în "schimbarea adaptivă a frecvenţei" iar Xiaomi afirmă că acest cip are o eficiență a încărcării de 4 la 1 faţă de altele din industrie. Fiecare cip trece de peste 2500 de teste înainte să plece din fabrică.