Xiaomi va oferi pilot automat pe automobilele sale; Iată o demonstrație (Video)

1.994 ori
<b>Xiaomi va oferi pilot automat pe automobilele sale; Iată o demonstrație (Video)</b>Xiaomi îşi continuă implicarea în segmentul auto, odată cu anunţul că lucrează la o tehnologie de pilot automat şi de şofat autonom pentru vehiculele sale. Compania anunţa intrarea pe piaţa auto în martie 2021 şi de atunci îşi tot creşte numărul de..

Xiaomi îşi continuă implicarea în segmentul auto, odată cu anunţul că lucrează la o tehnologie de pilot automat şi de şofat autonom pentru vehiculele sale. Compania anunţa intrarea pe piaţa auto în martie 2021 şi de atunci îşi tot creşte numărul de ingineri implicaţi în proiect.

În martie 2021 Xiaomi anunţa că dedica 10 miliarde de dolari proiectului auto, dezvoltând un brand de maşini complet nou. Acum CEO-ul Lei Jun a anunţat primele detalii despre tehnologia Xiaomi Pilot. Ea este prima soluţie dezvoltată în house de către companie, în urma unui proiect de 490 de milioane de dolari. Avem un clip mai jos care prezintă sistemul în acțiune.

Xiaomi a recrutat peste 500 de specialişti din toată lumea pentru echipa sa de R&D şi a finalizat o serie de achiziţii şi investiţii strategice pentru a se asigura că va avea succes. Sistemul ştie când să vireze automat la stânga în intersecţii, cum să gestioneze un sens giratoriu şi să oprească la o trecere de pietoni. Toate acestea fără intervenţie umană. Revenind la echipa Xiaomi Auto, ea ar trebui să crească la peste 600 de membri până la final de an. 

A cooptat până acum 50 de experţi din industrie şi de la alte companii auto, iar o mişcare cheie a fost achiziţionarea celor de la Shendong Technology, un startup care se ocupă fix cu şofatul autonom. 

Xiaomi mai investeşte încă 300 de milioane de dolari în capacitatea sa industrială. Are şi o implicare directă în peste 10 companii din zona şofatului autonom, acoperind multiple produse, de la controllere la servomotoare. Acum se lucrează la parcarea autonomă şi chiar la încărcarea automată a vehiculelor electrice cu un braţ robotic. Xiaomi are o flotă de 140 de vehicule de test şi pare chitită să devină un rival pentru Tesla.

Primele rezultate şi produse le vedem din 2024.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×