Dacă în urmă cu 48 de ore aflaţi că Huawei mai pierde un serviciu/aplicaţie Google, Duo, ei bine acum aflăm că ar reveni o aplicaţie foarte importantă, YouTube. O face printr-un workaround, un Progressive Web App, descoperit de către cei de la 9to5google.com. Avem detalii mai jos.
În ziua de azi puteţi avea o serie de Google Services disponibile pe telefoane sub formă de Progressive Web Apps. Iniţial era vorba despre Music şi TV, iar acum site-ul YouTube poate fi "instalat" ca un PWA pentru acces rapid. Suportul Progressive Web App a sosit pe YouTube.com în ultimele zile. În Chrome o să vedeţi un icon cu un "plus într-un cerc", cu recomandarea de Install App. E diferit de opțiunea clasică "Install" din zona manual overflow a browserului, disponibilă de ceva vreme.
După instalare obţineţi un mare logo roşu de Play în app launcher şi deschideţi YouTube într-o fereastră fără bară de adrese şi alte elemente de UI. YouTube Music şi YouTube TV au avut PWA din 2019 şi respectiv ianuarie 2020. Chestiunea anterior menţionată cu browserul se poate face şi pe un smartphone Huawei, inseamnand că vei avea o experienţă YouTube apropiată de cea a aplicaţiei oficiale. Unii publisheri folosesc acest mecanism pentru a fenta comisioanele plătite pentru fiecare tranzacţie din Play Store şi App Store.
E un fel de "e aplicaţie, dar.. nu e aplicaţie". E mai degrabă un web app. Vă aşteptam să testaţi noutatea pe telefoanele Huawei şi să ne spuneţi cum funcţionează.