ZTE Axon 30 Ultra va avea un mod “Super Moon Ultra” care va permite captura Lunii la calitate înaltă

941 ori
<b>ZTE Axon 30 Ultra va avea un mod “Super Moon Ultra” care va permite captura Lunii la calitate înaltă</b>Au mai rămas doar trei zile până la debutul seriei ZTE Axon 30, iar teaserele pentru acest smartphone inedit continuă și astăzi. Se pare că telefonul va dispune de un mod numit “Super Moon Ultra”, concurând cu modul “Astrophotography” al companiilor rival

Au mai rămas doar trei zile până la debutul seriei ZTE Axon 30, iar teaserele pentru acest smartphone inedit continuă și astăzi. Se pare că telefonul va dispune de un mod numit “Super Moon Ultra”, concurând cu modul “Astrophotography” al companiilor rivale. ZTE tocmai ce a dezvăluit o fotografie realizată cu acest mod și pare-că una dintre camere poate face zoom pe secțiuni pentru a captura Satelitul Natural al Pământului la cea mai bună calitate. Împreună cu tehnologiile de inteligență artificială, imaginile capturate vor fi similare cu cea de mai jos.

ZTE Axon 30 Ultra

Din câte știm, ZTE a inclus pe acest model trei senzori principali a câte 64 de MP, dar și o cameră periscopică de 8 MP. Potrivit companiei, folosind noi algoritmi și tehnologii de inteligență artificială, camera poate surprinde Luna în mod inedit, foarte clar, asemeni ochiului uman. Imaginile de mai sus sugerează că ZTE va profita la maxim de setup-ul de camere aflat în spate pentru a realiza fotografii cu adevărat memorabile. Vă reamintesc că acest setup este format din 3 senzori de 64 MP: wide (f/1.6), unul ultra-wide, unul Bokeh și un senzor periscopic de 8MP cu zoom optic 5x

De asemenea, ZTE Axon 30 Pro și Axon 30 Ultra urmează a integra camere selfie sub ecran. Mai exact, compania a ajuns la generația a doua a acestor senzori aflați sub display care ar avea 44 MP. Axon 30 Ultra ar avea un ecran OLED de 6.92 inch în diagonală cu suport 10-bit pentru culori și refresh rate de 120Hz. Touch sampling rate-ul ar fi de 360Hz, pentru gaming, iar rezoluția Full HD+. 

În interior vom regăsi cu siguranță un procesor Snapdragon 888, memorie RAM LPDDR5 și stocare UFS 3.1, de mare viteză. Bateria ar fi de 4500 mAh, iar telefonul s-ar încărca rapid, la 65W pe fir. Axon 30 Ultra va rula Android 11 direct din fabrică cu interfața MyOS aplicată peste. Pe 15 aprilie urmează ca ZTE să dezvăluie noua serie Axon 30, moment în care vom afla toate detaliile despre noile telefoane din lineup.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×