- Mobilissimo HOME
- Telefoane, tablete STIRI
- Producatori, OS TELEFOANE
- Producatori, OS TABLETE
- Producatori, OS CEASURI
- Telefoane, tablete RECENZII
- Discutii FORUM
- Prețuri și REDUCERI
- Telefoane, tablete COMPARAȚII
Alcatel OT-660 este un telefon cu clapetă din anul 2009, un model ce servea ca MP3 player şi poate chiar că briceag elveţian, având în vedere lookul său. Acea clapetă cu ecranul, puţin adusă în spate amintea de laptopurile Toshiba Satellite, care se rabatau la fel. Vezi telefonul
Alcatel OT-280 pare genial ca telefon de luat în vacanţă, dacă eşti o fată de 12 ani care citeşte revista Coolgirl. Atât revista, cât şi formatul telefonului erau cool în 2009, dar aveau să pălească în popularitate în următorii ani. În ciuda aparenţelor, acest model nu e rezistent la intemperii. Vezi telefonul
Nu lăsaţi lookul milităros al acestui telefon să vă păcălească, deoarece nu e vorba de un terminal dur şi ultrarezistent. Alcatel OT-102 e doar un telefon cu sonerii polifonice, greutate scăzută şi ecran monocrom. Cu o baterie OK şi butoane numerice scoase în relief, nu puteam cere mai mult de la acest handset. Vezi telefonul
Alcatel OT-S120 este un telefon cu trăsături masive şi butucănoase. Tastele numerice mari îl recomandau persoanelor în vârstă şi celor mici, ca şi mecanismul navigaţional de mari dimensiuni. Plasarea portului de încărcare fix la mijloc făcea că telefonul să stea ciudat la încărcare.
Vezi telefonul
Alcatel OT-S520 este un telefon al anului 2009, cu o greutate foarte scăzută, de doar 69 de grame. Butoanele sale numerice sunt ciudat de mici, având în vedere cât de mult loc de desfăşurare au pe corpul handsetului. Mecanismul navigaţional e comod. Vezi telefonul
Cred că Alcatel a lansat sute de modele OT, acoperind toate segmentele posibile. De la feature phone-uri şi modele cu clapetă şi până la smartphone-uri Android, toate au primit câte un OT. Alcatel OT-S920 face mai degrabă parte din gama de "imitaţii Nokia" ale anilor 2000, deşi sosea cam târziu cu acest format, în 2008. Vezi telefonul
Perla coroanei Alcatel este seria OT, care a evoluat de la definiţia unui feature phone accesibil la câteva smartphone-uri cu Android respectate. În 2008 OT era încă la stadiul de feature phone, prin modele ca Alcatel OT-I650 PRO. Ecranul OLED era cel mai mare plus al său, cu un contrast excelent. Vezi telefonul
Alcatel OT-E220 este un telefon cu clapetă solidă, datând din anul 2007. El aminteşte de modelele Nokia clamshell de la începutul anilor 2000, care aveau un design solid, dar elegant şi personalizabil. Tastatura ergonomică era un avantaj aici şi nici bateria nu era rea. Vezi telefonul
În vreme ce alte companii produceau modele precum iPhone în 2007, Alcatel lansa un device cu clapetă numit Alcatel OT-C701 în aceeaşi perioadă. Dotat cu două porţiuni solide ale corpului, fabricate din plastic, terminalul putea afişa animaţii şi imagini detaliate. El integra şi o cameră foarte modestă şi în mod surprinzător suporta playback pentru fişiere MP4.
Vezi telefonul
Alcatel OT-E205 este un telefon asimetric, dar în acelaşi timp atractiv ca design. Zona frontală pare a avea forma literei "S", în modul în care se combină zonele albe cu cele negre. Lipsa de slot microSD şi de playere media înseamnă mult potenţial irosit aici. Vezi telefonul
Alcatel OT-C560 este un telefon pătrăţos al anului 2006, care aducea puţin cu un Sony Ericsson, dar fără funcţiile multimedia excelente. Terminalul era compact şi uşor şi oferea şi o cameră VGA, dar şi un browser WAP destul de bun. Bateria era şi ea rezonabilă.
Vezi telefonul
Alcatel OT-E105 este un telefon al anului 2006, un model cu greutate de doar 76 de grame. Butoanele de deasupra celor numerice puteau crea confuzie, prin lipsa clară a indicaţiilor cu privire la funcţiile lor. Bateria era foarte generoasă. Vezi telefonul
Vezi telefonul
Alcatel OT-E257 este un telefon cu clapetă, cu un mecanism solid al clapetei şi cu dimensiuni rezonabile. Lipsa de cameră putea fi iertată, având în vedere faptul că în 2005 această cerinţă nu era una stringentă ca la 10 ani după. Bateria în schimb era mult peste medie pentru un clamshell. Vezi telefonul
Alcatel OT-C750 este un telefon al anului 2005, care arată ca o cărămidă din sticlă, dar de fapt era fabricat din metal şi plastic. Handsetul avea o carcasă cu un efect ce imită pe cel al unei oglinzi. Alcatel nu a fost chiar genul de companie care să experimenteze, dar iată totuşi un experiment reuşit. Vezi telefonul
Alcatel OT-E252 este o cărămidă de telefon, dar cumva asta nu se traduce într-o baterie fantastică şi nici măcar dotări de top. Nu ştim de acest model măsura aproape 20 mm în grosime, dar ştim că avea butoane numerice tare incomode. Vezi telefonul
Alcatel OT-E159 este un telefon al anului 2005, un feature phone cu un design atipic. El alinia ecranul extern de pe clapetă în mod lateral şi afişa doar câteva iconuri mici pe el. Butoanele erau spaţiate cu o distanţă foarte mare între ele şi erau cam pătrăţoase pentru a fi comode. Vezi telefonul
Alcatel OT-E157 este un telefon cu butoane gigantice numerice, lansat în anul 2005. Având în vedere această abordare şi difuzorul de mari dimensiuni, deducem că acesta este un handset pentru cei cu probleme de sănătate şi bătrâni. Spatele său pare să includă un sistem Braille. Vezi telefonul
Alcatel OT-E256 este un telefon cu clapetă puţin cam atipic, prin lăţimea sa şi prin reliefarea discretă a butoanelor numerice. Terminalul avea un stil aparte şi fiind foarte compact, era atractiv pentru publicul feminin şi pentru tineri. Acea dungă colorată îi dădea personalitate. Vezi telefonul
Alcatel OT-C555 este un telefon construit solid, ca un tanc şi fără pretenţii mai mari decât cele de feature phone. Aparent masivitatea sa şi butoanele prost spaţiate şi înghesuite au făcut ca produsul să fie anulat. Şi bateria se anunţa slabă. Vezi telefonul
Vezi telefonul
În anii 2013-2014 Alcatel OT însemna o serie de smartphone generic, cu carcasa colorată şi hardware destul de bun. În 2004 însemna un telefon care se bătea de la egal cu orice Ericsson, Siemens sau Nokia, precum Alcatel OT 153. Butoanele comode şi inputul predictiv erau la mare preţ aici. Vezi telefonul
Alcatel OT 156 este un telefon de tip feature phone, lansat în anul de graţie 2004. El cântărea doar 80 de grame şi măsura 20 mm în grosime. Ecranul LCD era revoluţionar la acea vreme, dar avea să devină mainstream cel puţin un deceniu, la bătaie cu ecrane TFT şi AMOLED. Vezi telefonul
Alcatel OT 735i se lansa în 2004, cu un aspect de... sarcofag, dacă putem spune aşa. Ce se remarca drept punct de interes aici nu era camera de 0.1 megapixeli, ci mai degrabă funcţia de zoom a ecranului ce afişa 11 rânduri. Un ecran foarte generos de altfel. Vezi telefonul
Alcatel OT 735 este un telefon al anului 2003, un model cu o zonă superioară mult mai mare decât cea inferioară. El îmi aminteşte de un cap de duş mai mult decât de orice altceva. Designul nu era chiar estetic, dar butoanele numerice erau bine scoase în relief, ceea ce era un avantaj. Bateria bună şi SMS-urile predefinite erau motive de bucurie aici. Vezi telefonul
Alcatel OT 331 este un telefon cu look de "ursuleţ", o abordare comună pentru modelele candybar ale începutului anilor 2000. Terminalul avea un ecran monocrom şi butoane numerice bine delimitate, iar timpul de convorbire aproape că justifica grosimea de 20 de mm. Vezi telefonul
Alcatel OT 531 este un telefon alungit, lansat în anul 2003, cu butoane numerice solide şi comode. El are o grosime crescută şi carcasa e din plastic, iar ea deşi imită metalul nu făcea o treabă prea bună în această privinţă. Handsetul suporta şi schimbul de cărţi de vizită via irDA. Vezi telefonul
Alcatel OT 525 este un telefon ce datează din epoca de glorie a firmei franţuzeşti Alcatel. El vine din anul 2002, înainte ca firma să fie cumpărată de chinezii de la TCL. Acest device integra butoane numerice comode, un display monocrom cu rezoluţie de 96 x 65 pixeli şi avea o iluminare albastră a ecranului. El oferea animaţii şi melodii descărcabile. Vezi telefonul
Alcatel OT Pocket arată ca un model Ericsson deformat şi a fost lansat în 1999. Terminalul se putea conecta la Internet, ceea ce era mare lucru înainte de noul mileniu. Handsetul oferea puţin peste 3 ore de convorbiri şi avea un design ergonomic, handsetul stând excelent în mâna utilizatorului. Vezi telefonul
Alcatel OT Max este un telefon cu look jucăuş datând din anul 1998 şi care are clar ca public ţintă tinerii, sau pe cei care se simt tineri. Handsetul avea acele butoane numerice gumate, care în timp îşi pierdeau inscripţia şi ieşeau din locaşul lor, după multiple apăsări. Ecranul era cam mic chiar şi pentru anul 1998.
Vezi telefonul